Oricât şi-ar da silinţa organizaţiile de profil să pună stăvilă fenomenului, părinţii continuă să-şi croiască progeniturile, cu mai mult sau mai puţin foc. Pentru a controla violenţa Oricât şi-ar da silinţa organizaţiile de profil să pună stăvilă fenomenului, părinţii continuă să-şi croiască progeniturile, cu mai mult sau mai puţin foc. Pentru a controla violenţa parentală, preşedintele unui stat decide ca micile corecţii fizice să se petreacă în cadru organizat, contra unei taxe adecvate. Astfel se clădeşte "Palatul chelfănelii", impozant edificiu unde copiii o încasează raţionalizat, iar părinţii se defulează, după datina strămoşească a tuturor ţărilor lumii. În paralel, preşedintele simte vistieria ţării rumenindu-se ca un cozonac la focul cuptorului său mintal. Romanul de mic litraj "Palatul chelfănelii", scris de Pascal Bruckner, s-a ivit pe raftul românesc în 1991, la Editura "Babel", în traducerea Sandei Reinheimer. Momentan, cartea e disponibilă la Editura "Trei", păstrând traducerea amintită.
124 de pagini, 14,9 RON, an de |apariţie 2005. Preşedintele n-are decât patru clase, pentru că cel mai adesea şefii de state ştiu să se oprească la timp cu studiile, dar fâlfâirea geniului e uşor de recunoscut în decretul pe care îl emite. Pe tronul ţării sale de buzunar - situată "undeva între Elveţia, Franţa, Germania, Asia şi Africa" - Preşedintele pare aşezat pe-un muşuroi cu furnici: n-are stare, deloc nu are. Ne aflăm în pragul anului 2000, iar dictatorii, pentru a rezista, trebuie să se remarce prin iniţiative care să-i salte atât în ochii opiniei publice internaţionale, cât şi în ai propriilor popoare. Dacă aceste iniţiative mai aduc şi arginţi la buget, cu atât mai bine. Apare, prin urmare, pe harta ţării, "Palatul chelfănelii", a cărui folosinţă se vrea o dublă lovitură: financiară şi de imagine. "Palatul chelfănelii" e prevăzut cu 14 etaje, unde cop
