Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Class, spre infinit

Publicat in GAZETA de SUD, duminică 8 iulie 2007 ·

O nouă formulă, un nou album. Este vorba de Class şi noile sale piese reunite sub titulatura „Opt“, de fapt un opt culcat, care vorbeşte de infinit. Au trecut ani buni de când apăreau pe micul ecran în „Şcoala vedetelor“. Vremea a trecut, iar învăţăceii de ieri au ajuns o formaţie de renume, care vine să vorbească despre arta adevărată. Şi, chiar dacă de-a lungul anilor Class a cunoscut mai multe transformări, ne referim aici la plecarea din trupă a Mihaelei, apoi la venirea şi plecarea Ancăi, astăzi trupa pare să fi găsit formula mult căutată. „Am ajuns la concluzia că nu trebuie să mai căutăm soluţii, ci să rămânem aşa cum suntem acum, pentru că ne merge destul de bine. Ne-am hotărât să rămânem trei, cât ne va fi dat să rezistăm“, a precizat Florin Cojocaru.

Un nou început O dată reţeta găsită, s-a trecut la realizarea unui nou material, care va apărea pe piaţă în cursul săptămânii viitoare. „Nu va fi o lansare tradiţională, concerte, fursecuri, ci vom face o campanie de presă. Vom realiza şi al doilea videoclip, după acest al doilea album care se numeşte «Opt». Un opt culcat, care poate simboliza şi infinitul, sugestiv semn, de altfel, pe care ne-am gândit să îl alegem pentru a ne reprezenta noul material, pentru că este vorba de un album la care noi am pus foarte mult suflet şi în care ne regăsim în totalitate. Ne-am reîntors la ale noastre. Am avut o supriză plăcută să constatăm că piesa „Ocean în deşert“, care nu este o piesă uşoară din nici un punct de vedere, a ajuns numărul unu la multe radiouri. Nu poţi să anticipezi ce se va întâmpla cu muzica ta, la cine va ajunge“. Mâine o nouă piesă se va naşte, după aceeaşi reţetă. „O piesă se naşte din inspiraţie. Este la început o idee muzicală care se poate contura sau nu. Ea este uşor creionată acasă, pentru ca mai apoi, ajunsă în studio, să fie prezentată celorlalţi. Dacă place, se orchestrează, se reor

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 4 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum o ora
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

MApN România își menține angajamentul pentru Ucraina, în strânsă coordonare cu NATO și UE

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministrul Apărării Naționale, Liviu-Ionuț Moșteanu, a avut marți, 15 iulie, o întrevedere, la sediul MApN, cu ambasadorul Ucrainei în România, E.S. Ihor Prokopchuk. Discuțiile au vizat situația de securitate din regiunea Mării Negre, implicațiile ră

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 4 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 52 minute
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 5 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Olanda, Danemarca şi Suedia, pregătite să cumpere arme din SUA pentru Ucraina, conform planului lui Trump

HotNews acum 52 minute
Olanda, Danemarca şi Suedia au indicat că sunt pregătite să participe la planul lui Donald Trump care prevede cumpărarea de arme pentru Ucraina de către Europa, relatează marți agenția France Presse, preluată de Agerpres. Danemarca este „absolut pre

Tenis: Jaqueline Cristian s-a calificat în optimi la Iaşi Open

News.ro acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat, marţi, în optimile turneului WTA 250 Iaşi Open. Jaqueline Cristian (27 de ani, locul 51 WTA), favorita numărul 2 a turneului, a dispus de rusoaica Daria Lodikova (29 de ani, locul 415 WTA)

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 4 ore
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum 2 ore
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

Vremea

București
acum

29°
mar.

20°/33°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

26°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

28°
mar.

20°/32°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

16°/28°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

28°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°