Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bussinesul curvelor din Turda merge bine

Publicat in HotNews, luni 9 iulie 2007 ·

S-au rafinat “pestii”: au pentru clienti prostituate “creole”, cu un “discount” avantajos.

Aceste fete nu indeplinesc fantezii pe bonuri de masa sau pe saci de cartofi, cum am auzit ca se mai practica in zonele de crunta saracie din Republica Moldova. Turdencele prefera sa “intinda coarda” pe buzunarul soferilor cu numere straine, ridicand “scorul” cat de mult se poate.

In plus, sunt receptive la solicitari bizare, cum ar fi “inchirierea” lor pentru petreceri de burlaci.

“Bulanele” de pe Stefan cel Mare ajung si pe la Kaufland

Intr-o oarecare seara, nu din intamplare, ne-am plimbat pe strada Stefan cel Mare. La un moment dat, pe marginea drumului, am dat de o femeie de origine rroma, destul de durdulie, imbracata in haine saracacioase. “Asta nu poate sa fie prostituata!”, a fost primul gand. Am abordat-o, intreband-o unde putem sa gasim fete pentru o petrecere la care vin numai baieti.

Intr-adevar, femeia, doamna N., nu era prostituata. Dar nu era nici nevasta credincioasa care isi astepta docila sotul obosit de la fabrica. A raspuns ca avem noroc: are ea fete. Tot ce vrem. Ne-a dat un numar de Orange, la care am sunat dupa cateva zile. Era numarul ei de telefon. Ne-a spus ca are o super-oferta: o “creola” de 18 ani, cu picioare lungi, exact cum am cerut.

“Presteaza ieftin”, negociabil, a adaugat ea. Se poate rezolva si la trei milioane, dar daca se plateste in plus, “o pot avea baietii”.

Povesti “taximetresti”

In zona A&A sunt multe taxiuri. Dar si tiruri. De mult timp am inceput sa stam de vorba cu taximetristii, dar si cu soferii de tir, care au acceptat sa ne relateze povesti ale prosperitatii „felinelor” in pantaloni scurti, care ies la „vanatoarea” autostopului.

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Liderii europeni merg la Kiev pentru a-şi arăta sprijinul după parada lui Putin

News.ro acum 12 minute
Liderii Marii Britanii, Franţei, Germaniei şi Poloniei s-au îndreptat spre Kiev sâmbătă pentru discuţii cu preşedintele ucrainean Volodymyr Zelenskiy, într-o demonstraţie de unitate, la o zi după ce Vladimir Putin, preşedintele Rusiei, şi-a găzduit

Peste 10.000 de alergători, așteptați sâmbătă și duminică la Semimaratonul București / Ce restricții de trafic sunt impuse în Capitală pentru evenimen

HotNews acum o ora
Peste 10.000 de alergători amatori şi profesionişti sunt aşteptaţi să concureze sâmbătă şi duminică la cea de-a 14 ediţie a Bucharest Half Marathon. Pentru desfășurarea evenimentului au fost impuse restricţii rutiere, anunţă organizatorii. Traseele,

Locuitorii unui oraș turc au avut halucinaţii câteva zile după ce poliția a ars în centrul orașului 20 de tone de canabis

HotNews acum 27 minute
Poliţia din Lice, sud-estul Turciei, a ars 20 de tone de canabis confiscate de către autorităţi de-a lungul anului 2024, pentru a le transmite un „mesaj puternic” traficanţilor de droguri. Operaţiunea a devenit însă un fiasco, provocându-le locuitor

Preşedintele sârb Vucic îi cere lui Putin gaze naturale la preţ redus

G4Media acum o ora
Preşedintele sârb Aleksandar Vucic s-a întâlnit vineri cu Vladimir Putin şi i-a cerut să continue livrarea de gaze la un preţ redus către Belgrad, un aranjament despre care preşedintele rus a declarat că îl vor discuta „cu siguranţă”, transmite Ager

Ce salariu are Papa Leon al XIV-lea

Mediafax acum o ora
Cardinalul Robert Francis Prevost a fost ales nou lider al Bisericii Romano-Catolice, devenind primul american care ocupă această înaltă funcție religioasă. Cunoscut acum drept Papa Leon al XIV-lea, el va primi un salariu generos de 30.000 de euro (

Fostul fotbalist român Ionel Ganea, implicat într-un accident rutier. Copilul său de 2 ani a fost transportat la spital

Libertatea acum 10 ore
Fostul fotbalist român Ionel Ganea, în vârstă de 51 de ani, a fost implicat într-un accident rutier, vineri, 9 mai. Incidentul a avut loc între localitatea Hurez, din comuna Beclean, și municipiul Făgăraș, relatează GSP.

Doi bărbați, împușcați într-o spălătorie auto din Pantelimon. Poliția a reținut trei suspecți

Adevarul acum 12 ore
Doi bărbați au fost împușcați în incinta unei spălătorii auto din orașul Pantelimon, județul Ilfov. A fost folosită, cel mai probabil, o armă de tip airsoft. Victimele s-au prezentat ulterior la o unitate medicală din oraș, iar personalul a alertat

Oficial de la BEC Cum arată buletinele de vot pentru turul doi al alegerilor prezidențiale 2025 (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum 12 ore
Biroul Electoral Central (BEC) aduce la cunoștința publicului faptul că, la data de 9 mai 2025, au fost stabilite machetele buletinelor de vot care vor fi utilizate în secțiile de votare din țară și din străinătate la al doilea tur de scrutin al ale

Medicul care a semnalat morțile suspecte de la Sf. Pantelimon a câștigat procesul cu spitalul. Elena Voicu va primi despăgubiri pentru concedierea sa

HotNews acum 12 ore
Medicul ATI Elena Antoaneta Voicu a câștigat procesul pe care l-a intentat Spitalului Sf. Pantelimon, după concedierea sa. Voicu a semnalat în aprilie 2024 o serie de decese suspecte ale unor pacienți internați în secția de Terapie Intensivă, sesiza

Crin Antonescu: „Europa este sub atac. Dinăuntru și din afară”

HotNews acum 10 ore
Fostul candidat al PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, a transmis, vineri seară, un mesaj de Ziua Europei, în care a afirmat că aceasta este „un spirit, o civilizaţie, nu un monopol, o lozincă, o caricatură”. Politicianul crede

Vremea

București
acum

sâm.

8°/14°
dum.

7°/20°
lun.

8°/16°
mar.

8°/16°
Iasi
acum

sâm.

6°/17°
dum.

5°/10°
lun.

4°/16°
mar.

6°/15°
Constanta
acum

sâm.

9°/14°
dum.

9°/15°
lun.

9°/15°
mar.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

4°/15°
dum.

7°/12°
lun.

5°/13°
mar.

4°/14°
Timisoara
acum

sâm.

6°/19°
dum.

7°/18°
lun.

5°/17°
mar.

5°/18°