Seniorii picturii romanesti. Marin Gherasim . "Pictez pentru ca am ceva de spus si, mai ales, de aparat".
Fac gloria Romaniei in lume, fiind acasa aproape necunoscuti. Artisti de geniu, in fata carora occidentul pune genunchiu-n pamant, marii nostri pictori nu au loc nici in presa autohtona, nici la televiziunile preocupate de promovarea nimicului, nici pe lista de sarcini a vatafilor din cultura. Pe cat de mari, pe atat de impinsi in uitare, creatia lor da culturii romane valoare in aur si pasaport international
Scara ingerilor
- Incununat de premii nationale si internationale, prezent in expozitii mai multe decat filele calendarului, pretuit si iubit de impatimitii artelor plastice, mai tine minte oare maestrul ce sunteti, clipa cand ati tresarit prima data in fata culorilor?
- Ma trag dintr-o familie bucovineana cu radacini taranesti. Inca de mici copii, parintii ne duceau intr-un fel de drumuri initiatice pe la toate manastirile din Bucovina. Incat eu chiar am deschis ochii pe acele minuni extraordinare! Si cand esti copil si vezi Scara ingerilor de la Sucevita sau Judecata de Apoi de la Voronet, nu se poate sa nu fi marcat! Dar pentru pictura ca profesie, am optat tarziu. Terminasem liceul si voiam sa merg spre geologie, eram fascinat de tot ce sta ascuns - minerale, pietre pretioase si tainice pe care le inghite pamantul. Dar am ales pictura. Si asta o datorez manastirilor Bucovinei, imaginilor intiparite in copilarie, ale acelor sfinte bijuterii.
- Care au fost primele dvs. incercari de a picta? Si ce le-a urmat?
- Pictura a fost ca o obsesie pentru mine. De pe la 7 ani, am desenat si am pictat aproape tot timpul! Imi amintesc cum mi-am desenat in caietele de scoala toti profesorii, si colegii mei se amuzau de asemanare. Dar si parintii imi incurajau dragostea pentru pictura, caci imi cumparau tot timpul carti
