Pe Valea Oltului, sub muntele Cozia. Cuibul de sihastri de la Manastirea Turnu.
Ca sa ajungi la Turnu ai o singura cale: sa te strecori cu trenul prin maruntaiele muntelui, trecand prin doua tunele mici si intunecate. Sau sa treci podul de peste Olt cu masina. Nu departe, cateva sute de metri mai incolo, drumul se opreste in stanca de piatra. Nu mai ai unde inainta. Turnu pare un ultim refugiu, un capat de lume, la care vechii monahi de la Manastirea Cozia ajungeau peste apa adanca a Oltului, infruntand incercari si primejdii. Traversau cu barca doar o singura data, fara gand de intoarcere, ramanand in sihastria Turnului pentru tot restul vietii.
Inconjurata de stanci si paduri de stejar, manastirea mai incearca sa pastreze ceva din ceea ce a fost in urma cu 600 de ani: un loc aspru de rugaciune, la care s-au format de-a lungul timpului pustnicii Daniil si Misail, Sfantul Ioan Iacob Hozevitul sau marele duhovnic Arsenie Papacioc. Dar vremurile s-au schimbat, fara mila, si in zgomotul si navala turistica din ultima vreme, calugarii pastreaza cu greu tipicul si randuiala. Grotele pustnicesti, sapate in peretele abrupt de calcar din spatele manastirii, avertizeaza tacut pe tinerii care vor sa imbrace rasa monahala. La Turnu, calugarii nu au de ales - ori intra in ritmul si respiratia muntelui, ori pleaca in alta parte.
Vamile pustniciei
Nu e usor sa te rupi cu totul de lume. Cartea pustniciei se scrie cu mai multe randuri de litere - unele trecute in ascuns si tinute pentru totdeauna sub tacere. Nimeni nu are voie sa vorbeasca sau sa se laude si cu atat mai putin sa iasa de sub ascultarea duhovnicului. Mergand de capul tau, ratacesti si, negresit, te vor pandi din toate partile ispite cumplite. Cu ani in urma, cautandu-si disperat linistea, parintele Paisie de la Turnu s-a apucat sa sape o chilie chiar sub chilia lui si putin a li
