Si totusi, intr-o epoca in care acest corp sanitar mediu este indispensabil, in conditii in care acest "corp sanitar" nu poate fi absent nici un minut de la sacra lui datorie, "cota" lui de respect este intr-o nedreapta scadere. Cu multi ani in urma, am asistat, la Muxeul de Arheologie din Mangalia, la deschiderea unui somptuos sarcofag de marmura in care s-a descoperit mumia unei femei foarte bine conservata. Corpul sugera mai degraba o piesa artistica decit un cadavru; femeia amintea mai mult de viata pe care o traise, decit de moartea in care se afla de vreo doua milenii. Era o femeie inca tinara, eleganta, rafinata si oarecum "moderna", de parca ar fi fost un manechin de la o parada de moda. O rochie de matase visinie, cu falduri inca proaspete, o imbraca de la umeri la glezne. Un cordon de cercuri din aur, ca o bratara pretioasa, sublinia eleganta trupului, parca aerian. Sandale de aur si un coler ornamentat cu rubine, ca si diadema asortata cu parul rosu, bine pastrat, atestau luxul superior si geometria simpla a elegantei desavirsite. Un machiaj destul de strident, in culori sanjante, conferea parca o sonoritate si, cumva, un inceput de miscare. Ceva straniu, o anume nedumerire, ca o poveste intrerupta, se detasa din strania faptura.

Eleganta femeie era culcata intr-un pat de nisip cald; ca niste flori uscate, in jurul ei erau o multime de scoici cu mici inscriptii zgiriate, intr-o limba latina "intermediara", o "vulgata" a unui scrib instruit; era acelasi scris care se putea citi si pe mici fragmente de papirus, toate laudind viata acestei interesante moarte. Citeva bisturie, ingrijit legate in minere de argint, citeva chiurete pentru raclaj si alte unelte chirurgicale dovedeau profesia femeii, care fusese cu siguranta o practiciana instruita in arta medicala si chirurgicala si o moasa atit de pretuita, adorata de femeile pe care le ingrijise.

Doamn