“Stat-politienesc” imi pare o expresie foarte nepotrivita. Nu pentru ca e excesiva; din contra, pentru ca are caracterul unui pleonasm. Indiferent ce forma ar lua si cum l-am privi unul sau altul, de departe cea mai potrivita reprezentare a unui stat este cea a unui politist. Unul pe care anarhistii l-ar impusca, probabil; iar libertarienii l-ar scoate usurel la pensie.
Liberalii l-ar dori modest, oarecum nauc si, altfel decat in mod exceptional, absent. In partea cealalta se afla cei care detin intr-o masura mai mica sau mai mare convingerea intima ca daca politia nu le rezolva problemele atunci nimeni nu e capabil s-o faca.
In directia respectiva politistul numit stat devine din ce in ce mai calificat, capata competente sublime pe care nimeni nu i le-ar fi banuit, si intra intr-o multime de roluri noi: confesor, sora, consilier economic, profesor, amant, paznic al moravurilor, agent imobiliar, agent de turism si soacra.
Si mai e un motiv pentru care reprezentarea de mai sus este cea mai nimerita: aproape toate bancurile cu politisti se pot aplica la fel de bine statului. Era un gag sau o gluma (sau sa fi fost oare chiar o anecdota?) cu politistul care intervine in forta ca sa opreasca un jaf in plina desfasurare, doar ca sa-si dea seama, mult prea tarziu, ca se afla pe un platou de filmare.
E o chestie care statelor li se intampla permanent: sa se bage, in forta dar fara nici un sens, intr-o situatie pe care n-o inteleg si unde n-au ce cauta. Sa considere, cum spune vorba populara, ca tot ce zboara se mananca. Chestie pe care uneori statul simte nevoia s-o legifereze.
Spre exemplu, statul nostru tocmai a legiferat medicina complementara/alternativa. La fel de bine putea sa reglementeze vanatoarea de inorogi. Primul lucru care se poate spune cu siguranta despre medicina alternativa sau complementara e