Salcamul lui Delavrancea .
Cititorule, de vrei sa-ti desfeti privirea cu meleagurile unde a trait autorul trilogiei Apus de soare, Luceafarul si Viforul, al schitelor Hagi-Tudose, Domnul Vucea, cat si al povestirii Norocul Dracului, Barbu Stefanescu Delavrancea, ia trenul din gara Iasului catre Pascani si coboara in statia Sarca. Sosit acolo, porneste "per pedes apostolorum" catre satul Goesti al comunei Lungani, asezat pe culmi de dealuri. Pe tot drumul vei fi intampinat de o mare pustietate si lipsa a oamenilor. Rar intalnesti vreun drumet, dar ajuns in aceasta mica asezare moldava, orice satean intrebat de tine despre Delavrancea iti va indica, cu legitima mandrie, conacul lui Misu Stefanescu, fost boier, nepot al fecundului scriitor, ingradire in interiorul careia se inalta mandru salcamul japonez sub care Delavrancea si-a scris vestita trilogie istorica a Moldovei, in timp ce se afla in vizita la rubedenia sa.
Insa, iubitorule de drumetie si cunoastere, sa nu te impinga pacatul sa pleci din gara Sarca catre Goesti in pas de seara, mai ales daca ai sufletul curat, fiindca o sa ti se intample "o nefacuta". Aceasta recomandare ii apartine domnului Vasile Baciu, om de adevar, frunte a satului, batand catre tomnatica varsta de 53 de ani, si mi-a facut-o si mie, pe cand ne indreptam catre tinta propusa de mine, "salcamul lui Delavrancea".
Intrebandu-l despre temeinicia si motivatia spuselor lui, mi-a raspuns: "Ca sa nu spuneti ca fabulez, voi incerca sa va dau nume de sateni de la care puteti afla adevarul: batrana Elena Surugiu, in varsta de 74 de ani, de asemeni, consateanul sau, Petruta Muscalul, carora li s-a intamplat ce li s-a intamplat acum vreo 25 de ani. Si de la ei o sa aflati si alte nume de patiti. Insa, mai apropiat de zilele noastre, ar fi anul 1978, cand in luna decembrie, d-na Piper Maria, care venea in fapt de seara de la gara Sa
