Revista Dilema Veche consacra ultimul sau numar "Anticomunismului si Lustratiei", tema grea, deloc estivala. Printre contributori, Vladimir Tismaneanu, Horia-Roman Patapievici, Catalin Avramescu, Ion Vianu si Adam Michnik, adica, exceptandu-l pe celebrul jurnalist polonez, ceea ce se numeste, mai nou, grupul "intelectualilor pro-prezidentiali".
Poate si din cauza acestor nume, tema (anti)comunismului are putina trecere zilele acestea in randul clasei noastre politice si, de aceea, este putin probabil ca Raportul Comisiei Tismaneanu sa produca efecte politice concrete. Unul dintre cele mai importante, Legea lustratiei, nu are nici o sansa sa fie votat in actuala configuratie a Parlamentului, iar in ceea ce priveste viitorul Parlament, exista prea multe necunoscute pentru a ne aventura intr-o predictie.
Sub imperiul circumstantelor, dezbaterea despre comunism s-a retras, ca sa zicem asa, in mediile intelectuale.
In dezbaterea Dilemei, s-a ridicat intrebarea daca anticomunismul este o obligatie morala. Cred ca da. Orice decizie etica rationala izvorata din imperativul categoric nu poate avea drept efect decat o opozitie ferma fata de orice forma de totalitarism, deci si fata de comunism. Prin urmare, anticomunismul ar trebui considerat o conditie a coerentei actiunii publice rationale. Cu o singura preconditie. Sa accepti ca Binele si Raul sunt valori etice relevante in societate. Altfel, orice merge. Exista, cred, doua forme in care se manifesta aceasta punere intre paranteze a valorilor.
Mai intai, un amoralism asumat. Daca Binele si Raul nu conteaza, singurul lucru care conteaza este Puterea. Obtinuta oricum, exercitata in orice chip, fara nici cea mai mica forma de responsabilitate civica. Un asemenea regim este unul al coruptiei generalizate si al autoritarismului direct sau mascat.
A doua este relativismul etic, adica ideea ca Binele si Ra
