Cearta în jurul majorării punctului de pensie este de tot hazul. Partidele şi liderii lor vor să ne spună că este meritul lor, al fiecăruia în parte, şi deloc al celorlalţi. Acuzaţiile reciproce, sfidarea prin presă au făcut pagina întâi şi au ţinut audienţa în talk-show TV. Mesajele au o adresă precisă: este vizat electoratul. 6,5 milioane de pensionari - cel mai voluminos segment din corpul electoral. I se face cu ochiul. Este bătut pe umăr, i se aminteşte, este avertizat, momit. Este copleşit cu declaraţii duioase, cu regrete, cu compasiune… Spectacol jalnic, cum am mai avut, aşa că suntem obişnuiţi. Legea are un iz electoral puternic, se simte de la o poştă. În toamna asta începe cea mai lungă campanie pentru alegeri postdecembristă. Va ţine până în 2009. Cineva şi-a zis: hai s-o facem lată, să ne pomenească românul. Şi s-a nimerit la ruleta rusească exact povestea asta cu pensionarii. Tema părea populară, voturi puse în joc foarte multe. Se împuşcau doi iepuri, ca să nu zic chiar mai mulţi. Toată lumea a fost de acord, s-a votat în unanimitate. Nimeni nu a avut curaj să se pună de-a curmezişul ca să nu i se reproşeze mai târziu că s-a opus măririi pensiilor. Până acum, năravul era altul: când a fost la putere partidul X, şi-a întors cu cinism pe dos buzunarele şi-a zis ritos „nu sunt bani la buget“! Ţară săracă, trebuie să dăm şi la educaţie, şi la spitale etc. Adevărul este că nu s-a dat mai nicăieri. Şi unde s-au dat banii, au fost folosiţi de clientela politică din administraţie - pentru căpătuirea personală, fireşte. Raportul UE vorbeşte delicat, dar explicit despre risipa din administraţie şi combaterea corupţiei - aceasta din urmă, cam aproximativă în România. Aşa în sistemul de învăţământ, aşa în sistemul de sănătate. Nu mai zic ce vraişte, ce jaf e prin primării, unde totul se dă contra şpagă, unde contractele ajung numai la „ai noştri“- la cei cu ochi f