El - gropar, ea - casnică. Nu este povestea vreunui cuplu de profesori universitari ori cunoscuţi politicieni, cu destine complicate şi ascensiuni profesionale năucitoare, ci a unor oameni simpli. În ciuda acestei simplităţi, povestea lor este frumoasă şi romantică. Adică aşa cum le stă bine unor oameni care se iubesc. Îl găsii pe Ion la groapă. Ascuns după zeci de cruci albe, spărgea pământul cu târnăcopul, pe dimensiunile mortului care urma să vină din clipă-n clipă. Plin de sudoare şi de pământ galben, bărbatul nu dădea totuşi mari semne de oboseală. Ba dimpotrivă: între mişcări viguroase, groparul fredona cu veselie un cântec drag - „Cele mai frumoase zile/ Sunt acelea lângă tine/ Asta simt, asta îţi spun/ Strânge-mă-n braţe acum...“. „O cântă Salam... Asta e melodia mea şi a nevesti-mii“, mărturisi el zâmbind. „Cu ea i-am luat capu’ de tot şi tot pe ea am luat-o de nevastă“. Lăsă târnăcopul deoparte şi se aşeză pe buza hăului. „Cine se uită la mine ar zice că sunt vai de capu’ meu. Da’ adevăru’ e că sunt cel mai fericit bărbat din lume. Împlinit. Şi am viaţa pe care mi-am dorit-o dintotdeauna...“. Şi, până să-i vină mortul la groapă, Ion se apucă să-şi spună povestea de iubire şi de viaţă.
Dragoste din copilărie A cunoscut-o pe Paula acum vreo 20 de ani. Era vremea când, laolaltă cu ceilalţi ţânci din Malu Mare, cei doi copii se jucau ore fără şir, desculţi, în ţărâna mahalalei. Ion era băiat de-al locului, aşa că i se părea firesc să-şi dea importanţă, ca orice gazdă, în faţa timidei Paula - copilă de oraş, de Filiaşi, venită în vacanţă la bunici. Făcea tumbe, se căţăra în cei mai înalţi copaci, se lua la harţă cu oricine stătea în preajma fetei. Dincolo de aceste fasoane însă, băiatul nutrea sentimente mult mai adânci pentru fetiţa tăcută şi delicată. Sentimente pe care băiatul le-a conştientizat abia la vârsta adolescenţei. „M-a vrăjit de când am v
