Gheorghe Stroescu si-a petrecut 58 de ani din viata cautand cele mai vechi timbre postale.
Sibianul ajuns la pensie detine peste 1.000 de piese, unele foarte rare, iar altele foarte vechi, din toate colturile pamantului.
Printre cele mai dragi ii sunt timbrul moldovenesc cu cap de bour, emis in Principatele Romane, si marcile postale indiene ce contin o eroare.
Declansata de o "datorie patriotica" in anii imediat urmatori celui de-al doilea razboi mondial, pasiunea pentru filatelie a inginerului energetician Gheorghe Stroescu, acum un pensionar respectabil in varsta de 72 de ani din Sibiu, nu a slabit nici un moment ca intensitate. Din contra, spune el, dragostea pentru timbrele rare s-a dezvoltat odata cu personalitatea sa, mereu animata de dorinta de a afla mai multe lucruri noi. Aceasta pasiune i-a adus aproape o lume in care nu putea ajunge in anii izolarii comuniste.
Era in anii ’46, imediat dupa razboi, si pe atunci tanarul Stroescu era doar un elev de clasa a saptea la Colegiul "Gheorghe Lazar", una dintre scolile prestigioase sibiene. Erau anii secetei si numeroase familii din Moldova migrau in alte parti ale tarii. "Nu o sa uit niciodata chipurile acelor copii care erau adusi in Ardeal, din Moldova. Suferinta unei intregi familii se putea citi in ochii lor si era impresionant sa vezi cat de greu le era unora sa se desparta de cei dragi. Dar nu aveau ce face, pentru ca in Moldova se murea de foame si din cauza secetei. Atunci am cumparat timbrele de seceta, cum li se spunea, pentru ca banii colectati erau trimisi ca ajutor in tinuturile Moldovei", povesteste Gheorghe Stroescu si astazi marcat de acele vremuri. Ca sa ajute judetele afectate de foamete, statul, condus inca de Regele Mihai, tiparise o serie de timbre postale ce aveau imprimata o paine rupta in doua de mainile unui copil. "Simboliza datoria civica de a-ti ajuta aproape
