Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alte concedieri la Romănia liberă

Publicat in Jurnalul, marți 10 iulie 2007 ·

Scandalul concedierilor de la Romănia liberă pare să se amplifice de la un moment la altul. După decizia celor aproape 20 de salariaţi daţi afară, de a face plăngere in instanţă, vestea tristă este că vor urma şi alţii. Troc? - Ziariştii excluşi, inlocuiţi cu demisionarii de la evz

Scandalul concedierilor de la Romănia liberă pare să se amplifice de la un moment la altul. După decizia celor aproape 20 de salariaţi daţi afară, de a face plăngere in instanţă, vestea tristă este că vor urma şi alţii.

Vechea echipă redacţională de la cotidianul condus de omul de afaceri Dan Adamescu şi de trustul WAZ (fiecare parte deţinănd un număr de 50 de procente din acţiuni) aproape că stă ca un ghimpe in coasta patronatului. După ce, in urmă cu căteva zile, circa 20 de salariaţi au fost puşi pe tuşă fară a se face uz de prea multe explicaţii, "telenovela" concedierilor de la Romănia liberă nu s-a incheiat nici pe departe, ci… urmează alte concedieri.

SCHIMB. "Redactorul-şef, Dan Turturică, incă dinainte de instalarea sa, a avut o inţelegere cu Dan Adamescu, preşedintele Consiliului de Administraţie, pentru concedierea intregii vechii echipe. Acest lucru trebuia făcut de Adamescu fără implicarea lui Turturică. Adamescu nu s-a ţinut de cuvănt, iar acum Turturică ii face reproşuri. Primul pas a fost concedierea celor 20 păcăliţi să renunţe la clauzele compensatorii. La nici o lună au fost daţi afară. Potrivit mai multor informaţii reiese că intr-un anume interval de timp, probabil căteva luni, ce a mai rămas din fosta echipă de la Romănia Liberă va fi pus pe liber. Turturică i-a promis lui Adamescu că va aduce la Romănia liberă intreaga fostă echipă de la Evenimentul Zilei din 2004. Există mai multe variante pentru şefii de la Politic şi Economic din vechea gardă de la EVZ", notează Andrei Bădin pe blog-ul său.

JENANT. Si

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iron Maiden a anunțat un nou turneu mondial: „Run For Your Lives” / Primul concert din Europa va fi la Budapesta

HotNews acum 38 minute
Trupa britanică Iron Maiden a anunţat un turneu mondial, „Run For Your Lives”, care marchează 50 de ani de activitate. Turneul va începe în mai 2025 şi va dura până în 2026, notează News.ro. Potrivit primelor informaţii publicate de trupa de heavy m

Când se încălzește în România. ANM a publicat prognoza pe următoarele patru săptămâni

Ziare.com acum o ora
Meteorologii estimează că, până la jumătatea lunii octombrie, temperaturile vor fi uşor mai ridicate faţă de cele normale pentru această perioadă, în special în regiunile sudice. Ulterior, valorile termice se vor situa în jurul celor specifice perio

SuperLiga: Oţelul Galaţi vs Dinamo – Derby de podium

HotNews acum o ora
Oţelul Galaţi – Dinamo, meci contând pentru etapa a 10-a din campionatul României, este programat, vineri, 20 septembrie, de la ora 21:00, pe Stadionul Oţelul, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1 şi Prima Sport 1. Oţelul Galaţi, una dintre c

Accident grav în Gorj. Opt persoane transportate la spital, după ce un autobuz s-a ciocnit cu un microbuz

Libertatea acum o ora
Opt persoane sunt rănite, după ce un autobuz şi un microbuz s-au ciocnit, vineri dimineaţă, pe DN 67D, în zona localităţii Runcu din judeţul Gorj, anunţă Centrul Infotrafic.

Explozie într-un bloc de apartamente. Un bărbat a fost prins sub dărâmături

Ziare.com acum o ora
O explozie s-a produs, vineri dimineaţă, 20 septembrie, la un apartament din municipiul Adjud, judeţul Vrancea, o persoană fiind rănită şi scoasă de pompieri de sub dărâmături. Deflagraţia nu a fost urmată de incendiu. Pompierii au mai evacuat trei

Tată și fiică spulberați pe trecerea de pietoni

Tribuna acum 52 minute
Un bărbat și o fetiță au fost grav răniți într-un accident rutier produs vineri dimineață pe strada Drumul Ocnei din municipiul Sibiu. Cei doi au fost loviți în plin de un autoturism, în timp ce se aflau pe trecerea pentru pietoni. “Polițiștii Birou

Israelul a atacat Libanul și anunță că a lovit aproximativ 100 de lansatoare de rachete ale Hezbollah

Libertatea acum o ora
Avioanele de război israeliene au lansat joi seară cele mai intense lovituri din ultimul an asupra sudului Libanului, atacând poziții ale grupării Hezbollah, relatează Reuters și CNN, citat de News.ro. Armata Israelului (IDF) a precizat ulterior că

Un candidat susținut de Trump, autor al unor mesaje controversate pe un site pornografic. „Minciuni obscene de tabloid” VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un candidat republican din Carolina de Nord, unul dintre statele cele mai disputate pentru alegerile prezidenţiale americane, a exclus joi, 19 septembrie, să se retragă după dezvăluirea de către CNN a unor mesaje controversate, despre nazism sau scl

Ursula von der Leyen a ajuns la Kiev. Este a opta vizită a preşedintei Comisiei Europene în Ucraina

News.ro acum 57 minute
Preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a ajuns, vineri dimineaţă, la Kiev, aceasta fiind a opta sa vizită în Ucraina. ”A 8-a mea vizită la Kiev are loc în timp ce sezonul de iarnă începe în curând, iar Rusia continuă să ţintească infrastr

Horoscop pentru vineri, 20 septembrie 2024. Se întrezăresc întâlniri și dialoguri cu prietenii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Ești plin de energie si dornic sa rezolvi cat mai multe treburi. Ba vrei sa le rezolvi si pe ale altora, ceea ce nu se recomandă. Sunt momente excelente pentru a-ti trasa planuri noi de viitor si pentru a te înnoi. Vei fi nevoit sa cheltuiest

Vremea

București
acum

16°
vin.

16°/22°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/27°
lun.

17°/28°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/23°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/26°
Constanta
acum

16°
vin.

16°/21°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/23°
lun.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

10°/21°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
Timisoara
acum

16°
vin.

14°/23°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/25°
lun.

14°/26°