In stilu-i cunoscut şi consacrat de a-şi ucide prietenii, de a-i mănji pe toţi cei care l-au ajutat să parvină la ceea ce este, Traian Băsescu aplică incă un dos de labă presei. Aici, la Săngeru, n-am de unde afla replicile colegilor mei. Presupun că au fost. Preşedintele spune că 80%-90% dintre noi am fi faliţi fără politicieni, in esenţă fără el, subiectul subiectelor. Imi ingădui să-l contrazic. Dacă este un adevăr al relaţiei Traian Băsescu-presă, apăi acela este univoc: presa trudeşte la statuia lui, iar el profită. Fără presă, Traian Băsescu ar fi fost un neica nimeni, un ţăşti-băşti ca atăţia alţii, şmecheraşi de Constanţa sau de Dămboviţa, prădători locali, aşi ai invărtelii şi atăta tot. Presa, şi cănd l-a criticat, şi cănd l-a lăudat, i-a ridicat mingea la fileu, iar unsul - nu unsul lui Dumnezeu, ci unsul cu toate alifiile ş a ştiut să speculeze in favoarea sa tot. Deci 90%, dacă nu 100% din Traian Băsescu este produsul presei. Presa l-a moşit, presa i-a legat buricul politic. Presa a făcut marea idioţenie de a-l ridica in scaunul lui Corneliu Coposu. E posibil ca un jurnalist de talia lui Petrică Băcanu, prieten bun, pe care l-am intălnit, străveziu, in Casa Scănteii, cănd a ieşit din puşcărie, şi care a scris zeci de pagini despre furtul neruşinat al flotei, să ii cănte azi osanale aceluiaşi Băsescu, ajuns sfăntul sfinţilor? Dumnezeule mare!
Băsescu şi-a omorăt toţi prietenii. I-a săpat incet, metodic, apoi le-a dat lovitura de graţie. A venit răndul presei. Nu sunt ceea ce se cheamă un analist politic. Sunt poet. Sunt jurnalist. Scriu despre oameni, intămplări, viaţă. Comit uneori pamflete cu tentă politică, avănd personaje principale gen Traian Băsescu. De ce? Pentru că actualitatea mă obligă. Băsescu este ultimul subiect din care s-ar nutri pixul meu, dacă el n-ar incălca obraznic realitatea democratică a acestei istorii la care n-a contrib
