Comisia pentru elaborarea Codului electoral nu a reuşit, ieri, să voteze celelalte principii care vor sta la baza introducerii votului uninominal din cauza lipsei de cvorum. Săptămâna trecută, Comisia pentru elaborarea Codului electoral nu a reuşit, ieri, să voteze celelalte principii care vor sta la baza introducerii votului uninominal din cauza lipsei de cvorum. Săptămâna trecută, membrii acestui organism au fost de acord doar cu ideea alegerii Camerei Deputaţilor şi a Senatului prin vot în circumscripţii uninominale. De la lucrările de ieri ale comisiei au lipsit reprezentanţii PSD, însă preşedintele acesteia, liberalul Mihai Voicu, a precizat că acest lucru s-a întâmplat "nu dintr-o mişcare intenţionată de blocare, ci pentru că unele grupuri parlamentare au cerut timp de consultare". Parlamentarii au fost convocaţi astăzi, într-o nouă şedinţă, în care ar trebui să fie adoptate restul de opt principii ale actului normativ iniţiat de Asociaţia Pro Democraţia şi acceptat de PNL, PD şi PSD. "Dacă vom reuşi să epuizăm votul pe punctele care au mai rămas, comisia îşi poate însuşi proiectul APD, care va ajunge în dezbaterea Senatului, în calitate de primă Cameră sesizată", a spus Voicu. El a precizat că senatorii vor putea aduce amendamente proiectului, urmând ca, ulterior, comisia să se reunească pentru a admite sau respinge, după caz, propunerile făcute. Ideea unui vot pentru asumarea în întregime a documentului APD i-a aparţinut deputatului UDMR Marton Arpad. PSD, adeptul modelului german Purtătorul de cuvânt al PSD, Cristian Diaconescu, a afirmat că liderii social-democraţi susţin o variantă de vot uninominal mixt, apropiată de cel german, plecând de la varianta propusă de Asociaţia Pro Democraţia. Diaconescu a subliniat că pesediştii susţin introducerea votului uninominal, poziţia adoptată de unii dintre reprezentanţii PSD în cadrul Comisiei de Cod electoral fiin