Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Clanul Piele, decapitat

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 11 iulie 2007 ·

Cinci membri ai grupului interlop „Piele“ au intrat în arest luni seară. Printre aceştia se află Dumitru Iordache „Piele“, liderul de necontestat al grupării din Râmnicu Vâlcea.

Vâlcea. Tribunalul Vâlcea a dispus luni seară măsura arestării preventive pentru o perioadă de 28 de zile împotriva a cinci din cei şapte bărbaţi reţinuţi vineri dimineaţă de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism (DIICOT) din Vâlcea şi Argeş. Alături de Dumitru Iordache „Piele“ au intrat după gratii şi Ion Jugănaru, Constantin Fiastru, Vasile Stancu şi Constantin Gabriel Mateescu. „Mandatele de arestare au fost puse în aplicare în seara de 9 iulie, la ora 20.00“, se arată într-un comunicat al IPJ Vâlcea. Cei cinci sunt acuzaţi de constituirea şi aderarea la un grup de criminalitate organizată şi de săvârşirea mai multor infracţiuni printre care şantaj, evaziune fiscală, dar şi fraudă electronică. Alţi doi membri ai grupării sunt cercetaţi în stare de libertate, Constantin Lăzăroiu şi Dumitru Dobrin având interdicţie de a părăsi localitatea de domiciliu pentru o perioadă de 29 de zile. Cei şapte vâlceni au fost ridicaţi în dimineaţa de vineri a săptămânii trecute în urma unei acţiuni a poliţiştilor din Vâlcea şi Argeş, cu suportul lucrătorilor Brigăzilor de Combatere a Crimei Organizate (BCCO) din cele două judeţe. Operaţiunea, denumită de către procurori „SKIN“ (piele-n.r.) a vizat 19 locaţii de pe teritoriul judeţului, în care ofiţerii BCCO, însoţiţi de procurorii DIICOT au făcut descinderi în vederea percheziţionării şi reţinerii suspecţilor identificaţi prin anchetele DIICOT. La prima înfăţişare, cei şapte au fost puşi în libertate din cauza unui viciu de procedură invocat de apărătorul acestora, celebrul avocat Octavian Fieroiu. Faptul că Fieroiu îi reprezintă pe cei învinuiţi în acest caz nu este întâmplătoare, avocatul apărându-l

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Indignare în Grecia după un incendiu pe insula Hydra provocat de focuri de artificii de pe un iaht

News.ro acum o ora
Un incendiu de pădure pe insula turistică grecească Hydra, în apropiere de Atena, a fost declanşat vineri seară de focuri de artificii trase de pe un iaht, au reclamat sâmbătă pompierii sezonieri, potrivit presei internaţionale. "Focul, provocat de

CORESPONDENȚĂ DIN GERMANIA „Nu sunt împlinit!” » Declarația neașteptată pe care a făcut-o Radu Drăgușin înaintea meciului cu Belgia

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Fundaşul Radu Drăguşin (22 de ani) a transmis un mesaj din inimă înaintea meciului din această seară contra Belgiei. „Dragonul” lui Tottenham a făcut un meci excelent cu și speră ca situația să se repete în cel de-al doilea duel al grupei de Euro 20

UPDATE - Accident rutier în care sunt implicate opt persoane, în judeţul Hunedoara. Autorităţile au activat planul roşu de intervenţie / 2 elicoptere SMURD intervin / Cinci persoane au fost transportate la spital, una fiind inconştientă

News.ro acum 3 ore
Un accident rutier în care sunt implicate opt persoane s-a produs sâmbătă după amiază, în judeţul Hunedoara. Având în vedere numărul mare al celor implicaţi, autorităţile au activat planul roşu de intervenţie care presupune suplimentarea resurselor

ANM Un nou val de praf saharian deasupra României

Ziua Constanta acum 7 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că în perioada 22 iunie, ora 12 – 24 iunie, ora 12, circulația aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf d

Jurnalist, fost redactor la Capital, a fost dat dispărut!

Ziua Constanta acum 5 ore
Poliţia Capitalei anunță că a fost sesizată vineri cu privire la dispariția unui bărbat care, în cursul aceleași zile, în jurul orei 10:30, a plecat de la adresa de domiciliu din Sectorul 4 și nu a mai revenit până în prezent. Sâmbătă, 22 iunie 2024

Premierul britanic îl critică pe Nigel Farage, care a spus că Occidentul a provocat invazia Ucrainei: "Joacă în favoarea lui Putin"

Ziare.com acum o ora
Premierul britanic, Rishi Sunak, a atacat afirmațiile făcute de Nigel Farage cu privire la faptul că Occidentul ar fi de vină pentru războiul pornit de Rusia pe teritoriul Ucrainei. Farage candidează pentru un loc la alegerile parlamentare britanice

Euro 2024: Cehia a remizat cu Georgia, scor 1-1, în grupa F

News.ro acum 32 minute
Reprezentativa Cehiei a terminat la egalitate cu naţionala Georgiei, sâmbătă, la Hamburg, scor 1-1, într-un meci din grupa F de la Euro 2024. Au marcat Mikautadze, în minutul 45+4, din penalti pentru Georgia şi Schick, în minutul 59, pentru Cehia. G

Mai multe pene de curent înregistrate în Ucraina după ultimul bombardament rusesc

Ziua Constanta acum o ora
Rusia a atacat în noaptea de vineri spre sâmbătă cu rachete şi drone instalaţii energetice şi echipamente militare furnizate de statele occidentale Ucrainei, ca represalii în urma atacurilor ucrainene asupra rafinăriilor ruseşti, a transmis Minister

Ilona Brezoianu și Andrei Alexandru s-au căsătorit! Primele imagini de la eveniment. VIDEO

Cancan acum 4 ore
Ilona Brezoianu a spus marele „DA” în fața ofițerului de stare civilă! Coprezentatoarea emisiunii Neatza de Weekend și partenerul de viață formează un cuplu de aproximativ doi ani, iar astăzi au făcut marele pas. Chiar dacă actrița a fost foarte dis

Cod roşu de caniculă în câteva judeţe şi în Capitală

Radio Mures acum 8 ore
Meteorologii au emis primul cod roşu de caniculă de vara aceasta.Vizate sunt astăzi judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi sudul judeţelor Vâlcea şi Argeş, unde temperaturile vor urca până la 39°, iar nopţile vor fi tropicale. Tot astăzi va fi cod portoca

Vremea

București
acum

34°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

22°/33°
Iasi
acum

32°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/28°
mar.

17°/27°
Constanta
acum

26°
sâm.

19°/26°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

22°/25°
Cluj-Napoca
acum

33°
sâm.

20°/33°
dum.

18°/27°
lun.

18°/25°
mar.

16°/28°
Timisoara
acum

37°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/31°
lun.

18°/31°
mar.

18°/32°