Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bursa de Valori Bucureşti se menţine pe un trend ascendent

Publicat in Adevarul, miercuri 11 iulie 2007 ·

Cele mai lichide acţiuni s-au scumpit în şedinţa de ieri, în medie, cu 1,46% Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a traversat şi ieri o şedinţă de creştere. Toţi indicii bursieri au Cele mai lichide acţiuni s-au scumpit în şedinţa de ieri, în medie, cu 1,46% Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a traversat şi ieri o şedinţă de creştere. Toţi indicii bursieri au înregistrat aprecieri de peste un punct procentual faţă de sesiunea anterioară, iar cea mai mare urcare a revenit celor mai lichide acţiuni listate, care au câştigat, în medie, 1,46%. Valoarea totală a tranzacţiilor perfectate ieri s-a ridicat la 55 milioane de lei (17,5 milioane de euro). Dacă săptămâna a fost deschisă de volume mai importante pe emitenţii din sectorul bancar, ieri, societăţile de investiţii financiare au revenit în topul lichidităţii. "Trendul ascendent al indicilor bursieri continuă, fiind susţinut, prin rotaţie, de sectoarele reprezentate în piaţă", explică Iulian Panait, preşedintele KTD Invest. Creştere de 1,24% pentru titlurile SIF Rulajul obţinut, ieri, de cele cinci societăţi de investiţii financiare s-a ridicat la 20,9 milioane de lei. Cel mai activ titlu financiar a fost SIF Oltenia (SIF5), cu 5,08 milioane de lei, urmat de SIF Moldova (SIF2), cu 4,8 milioane de lei, şi de SIF Banat Crişana (SIF1), cu 3,6 milioane de lei. Titlurile SIF Transilvania (SIF3) au înregistrat cea mai mare creştere, de 4,41%, până la 2,8400 lei/acţiune. Şi acţiunile SIF1 s-au remarcat printr-o creştere de 2,70%, în timp ce acţiunile SIF2 şi SIF5 s-au apreciat cu sub un punct procentual, iar titlurile SIF Muntenia (SIF4) au pierdut 0,67%. În sectorul bancar, tranzacţiile cu acţiunile Băncii Transilvania (TLV) au urcat cu 2,87%, până la 0,8950 lei/titlu, în condiţiile unui rulaj de 3,3 milioane de lei. Acţiunile AMO s-au scumpit cu 11,33% În sectorul petrolier, acţiunile Petrom (SNP) s-au scumpit cu 0,89%, până

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mădălin Hodor: Declaraţia dată de Crin Antonescu la Securitate are două pagini. Noi am văzut-o pentru că pe baza acestei declaraţii am şi dat verdictul de necolaborare cu Securitate

News.ro acum 44 minute
Istoricul Mădălin Hodor, vicepreşedinte al CNSAS, a declarat joi că declaraţia dată de Crin Antonescu la Securitate, după plecarea din ţară a prietenului său, are două pagini, el arătând că în baza acestui document, Consiliul a dat verdictul de neco

Trei cercetători rătăciţi, salvaţi de jandarmi după o misiune de zece ore FOTO

News.ro acum 2 ore
Trei cercetători care s-au rătăcit în zona montană Terca, judeţul Buzău, au fost salvaţi de jandarmii montani în urma unei misiuni de căutare-salvare care a durat aproximativ zece ore. Alarma a fost dată miercuri, în jurul orei 10:00, printr-un apel

Avertizare ANM cod galben de ploi şi vijelii până vineri noapte. Ce zone sunt afectate de fenomene severe

Libertatea acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o alertă de vreme rea în majoaritatea regiunilor, valabilă de joi până vineri noapte, dar și mai multe avertizări cod galben de vânt în zone din Moldova, Oltenia și Banat.

Conducerea Spitalului ”Sfântul Spiridon” din Iaşi susţine că decesele celor doi rezidenţi şi cel al unui brancardier au survenit din cauze medicale şi că nu este vorba despre o suprasolicitare la locul de muncă

News.ro acum 2 ore
Managerul Spitalului ”Sfântul Spiridon” Iaşi, Daniel Timofte, a afirmat, joi, că decesele celor doi rezidenţi, dar şi cel al unui brancardier din spital au survenit din cauze medicale şi că nu ar fi vorba despre o suprasolicitare la locul de muncă.

AEP anunţă că sâmbătă începe campania electorală pentru alegerile locale parţiale din 4 mai 2025

News.ro acum 2 ore
Autoritatea Electorală Permanentă anunţă că sâmbătă începe campania electorală pentru alegerile locale parţiale din 4 mai 2025 şi reaminteşte competitorilor electorali că, în campania electorală pentru alegerile locale parţiale, este interzisă folos

Crin Antonescu a fost la CNSAS pentru a consulta documentele din dosarul său / Candidatul coaliţiei de guvernare va prezenta într-o conferinţă de presă, la ora 17.00, declaraţia dată în faţa Securităţii - FOTO

News.ro acum o ora
Crin Antonescu a fost, joi, la CNSAS pentru a consulta documentele din dosar său şi a primit fotocopii ale declaraţiei pe care a dat-o în faţa Securităţii, privind plecarea din ţară a prietenului său. Candidatul coaliţiei de guvernare va prezenta în

Opt persoane care au participat la comemorarea lui Corneliu Zelea Codreanu, trimise în judecată

Adevarul acum 57 minute
Opt inculpați care au participat la comemorarea lui Corneliu Zelea Codreanu și care au folosit în public simboluri fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, au fost trimise în judecată zilele acestea.

Traian Băsescu, apel către Elena Lasconi și Nicușor Dan: „Ştiu că este greu, dar trebuie s-o faceţi”

Libertatea acum 5 ore
Fostul președinte Traian Băsescu a lansat joi, 17 aprilie, un apel către Elena Lasconi și Nicușor Dan, candidați la alegerile prezidențiale 2025.

Directorul executiv al DSVSA Tulcea a fost arestat preventiv pentru luare de mită/ El ar fi cerut 50.000 de euro reprezentantului unei societăţi comerciale, sumă din care ar fi primit mai mult de jumătate

News.ro acum 3 ore
Directorul executiv al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Tulcea, Mitică Tuchilă, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, pentru luare de mită. Potrivit procurorilor anticorupţie, el ar fi cerut 50.000 de euro reprezent

Superliga: Zi neobişnuită pentru derbiul FCSB – Dinamo. LPF a anunţat programul etapei a şaptea din play-off/play-out

News.ro acum 4 ore
LPF a anunţat, joi, programul etapei a şaptea a play-off-ului şi play-out-ului, care include şi derbiul FCSB – Dinamo. Cel mai important meci al etapei nu va avea loc duminică, deoarece în ziua respectivă, la 4 mai, sunt programate alegerile prezide

Vremea

București
acum

23°
joi

10°/23°
vin.

8°/21°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

23°
joi

10°/23°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/19°
dum.

13°/23°
Constanta
acum

16°
joi

8°/16°
vin.

7°/13°
sâm.

10°/14°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

27°
joi

12°/27°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

29°
joi

15°/29°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/19°
dum.

10°/21°