Un student de 23 de ani de la litere si un programator de 26 de ani, din Cluj, au fost condamnati la sase luni de inchisoare cu suspendare pentru de detinere si raspandire in retea de imagini pornografice cu minori.
Dan Muresan si Andrei Bozantan au fost trimisi in judecata sub acuzatia ca, in cursul anului 2005 si la inceputul anului 2006, au detinut si au pus la dispozitie utilizatorilor din reteaua internet la care erau abonati filme pornografice cu minori.
Potrivit rechizitoriului intocmit de catre procurorii clujeni de la Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT), in 6 ianuarie 2006, un ofiter din cadrul anti-crima din Cluj a intrat, de pe computerul personal, in reteaua DC, apartinand provider-ului SC Internet Amnet Telecom SRL Cluj-Napoca.
Ofiterul respectiv a descoperit ca doi abonati ai Amnet, avand poreclele baitza1.bozo si detunata7.securisitopoare, aveau in share-ul lor (tot ce-a pus userul pe retea pentru a imparti si cu ceilalti useri) mai multe fisiere continand filme cu caracter pornografic cu minori. Titlurile specificau clar ca protagonistii filmelor pornografice sunt minori de 13, 14 si 15 ani.
Avand aceste informatii, structura anticrima a sesizat Biroul Teritorial Cluj al DIICOT despre o posibila infractiune informatica. Procurorii DIICOT i-au cerut provider-ului Internet Amnet Telecom sa-i identifice pe cei doi useri in fisierele carora fusesera gasite filmele pornografice cu minori.
Cei doi au fost identificati dupa IP-uri: Dan Muresan, student la litere, si Andrei Bozantan, programator la o firma din Cluj. In urma perchezitiilor facute, politistii au descoperit in computerul lui Dan Muresan zece filme pornografice cu minori, iar in calculatorul lui Andrei Bozantan, 17 astfel de filme, "depozitate" intr-un folder intitulat "prea faine".