În Torino, oraşul în care are cartierul general, grupul Fiat a relansat, după 50 de ani, unul dintre modelele sale cele mai importante - Cinquecento. Extravaganţa dovedită de italieni cu ocazia prezentării oficiale a celui mai mic model din familia Fiat a întrecut aşteptările tuturor celor şase mii de jurnalişti, dealeri, furnizori şi posesori ai faimosului 500. După ce a uimit cu o creştere spectaculoasă obţinută graţie unor modele extrem de bine primite de europeni,
În Torino, oraşul în care are cartierul general, grupul Fiat a relansat, după 50 de ani, unul dintre modelele sale cele mai importante - Cinquecento.
Extravaganţa dovedită de italieni cu ocazia prezentării oficiale a celui mai mic model din familia Fiat a întrecut aşteptările tuturor celor şase mii de jurnalişti, dealeri, furnizori şi posesori ai faimosului 500.
După ce a uimit cu o creştere spectaculoasă obţinută graţie unor modele extrem de bine primite de europeni, grupul Fiat a decis că este momentul să facă şi o declaraţie palpabilă a recentului său succes. Această declaraţie poartă numele „cinquecento“ şi a avut parte de o prezentare mondială demnă de un adevărat campion. Peste 6.000 de invitaţi din întreaga lume, alături de câteva mii de localnici, au privit vreme de două ore un show în care sunetul, mişcarea şi lumina au lăsat mulţimea cu gura căscată. Înlănţuirea de evenimente desfăşurate pe parcursul a două zile trebuie să fi costat enorm. Unii vorbesc de un milion de euro, alţii de cinci, iar cei mai dezinvolţi de zeci de milioane. Cert este că Sergio Marchione, şeful grupului Fiat, a refuzat să pronunţe o cifră legată de cheltuielile pentru lansare. „Nu îmi stă în obicei să vorbesc despre astfel de lucruri; oricât am investit în lansare nu va avea impact asupra afacerilor companiei“, a spus Marchione.