În al şaptelea an de existenţă, GMP vizează titlul de cea mai bună agenţie de publicitate independentă din România, după ce în 2006 aproape şi-a dublat profitul faţă de 2005. GMP a trecut de la agenţia de apartament din anul 2000 la câştigătoarea primului premiu de creaţie pentru România la festivalul de publicitate Cannes Lions. După ce a debutat cu proiecte pentru Elmiplant, agenţia condusă de Felix Tătaru (acţionar 100% al agenţiei) a devenit cunoscută datori
În al şaptelea an de existenţă, GMP vizează titlul de cea mai bună agenţie de publicitate independentă din România, după ce în 2006 aproape şi-a dublat profitul faţă de 2005.
GMP a trecut de la agenţia de apartament din anul 2000 la câştigătoarea primului premiu de creaţie pentru România la festivalul de publicitate Cannes Lions. După ce a debutat cu proiecte pentru Elmiplant, agenţia condusă de Felix Tătaru (acţionar 100% al agenţiei) a devenit cunoscută datorită campaniilor realizate pentru Traian Băsescu şi Alianţa D.A., precum şi pentru branduri comerciale ca Monte Banato sau Bucovina. Agenţia a lucrat pentru clienţi şi branduri controversate, ca Roşia Montană. În apărare, Felix Tătaru susţine că GMP se implică numai în proiecte în care crede şi lucrează pentru branduri, nu pentru persoanele asociate acestora. Deşi în 2006 s-a bucurat de un profit de 1,13 milioane de euro, la o cifră de afaceri de circa 9,4 milioane de euro, traseul financiar al agenţiei nu a fost tot timpul ascendent. În 2003, firma a fost pe punctul de a da faliment după ce a fost înşelată cu circa 88.000 de euro de Ziua Shop, conform afirmaţiilor lui Tătaru. GMP a înregistrat şi eşecuri, precum încetarea asocierii cu reţeaua grecească Ashley&Holmes, care a dus la pierderea contului Cosmote.
Pentru acest an, Felix Tătaru estimează un profit mai mare d