Consideraţi mult timp un segment de public fără interes pentru advertiseri, copiii reprezintă în prezent o cale sigură de acces la portofelul părinţilor. Fie că influenţează indirect alegerea unor produse sau că au acces direct la resurse financiare, copiii au devenit ţinta campaniilor de marketing. Potrivit unui studiu realizat de D&D Research, actuala generaţie de copii se maturizează mai repede şi este mult mai bine informată cu privire la evoluţiile tehnologice şi
Consideraţi mult timp un segment de public fără interes pentru advertiseri, copiii reprezintă în prezent o cale sigură de acces la portofelul părinţilor. Fie că influenţează indirect alegerea unor produse sau că au acces direct la resurse financiare, copiii au devenit ţinta campaniilor de marketing.
Potrivit unui studiu realizat de D&D Research, actuala generaţie de copii se maturizează mai repede şi este mult mai bine informată cu privire la evoluţiile tehnologice şi la inovaţiile aduse mărcilor de produse. Acum, cei mici nu mai reacţionează la vechile valori şi sunt tot mai puţin influenţaţi de părinţi. În schimb, grupul de prieteni şi vedetele care apar în mass-media, în special cele din sport şi showbiz, au devenit principalii factori de influenţă. De asemenea, ei nu mai sunt atraşi de jucării şi aleg, în schimb, mediile digitale şi gadgeturile electronice. Copiii sunt obişnuiţi ca totul în jurul lor să se mişte rapid şi să fie înlocuit cu o versiune mai completă sau nouă, susţine Dan Petre, managing partener la D&D Research.
Conform studiului (care a constat din 12 focus grupuri cu copii din grupele de vârstă 6-8 ani, 8-10 ani şi 10-12 ani, din familii cu venituri de peste 800 de euro), televiziunea joacă un rol important în viaţa celor mici. Cei de până la opt ani sunt fideli desenelor animate, în timp ce aceia cu