Romania este cea mai interesanta piata imobiliara din Europa Centrala, potrivit companiei austriece Immoeast Immobilien Anlagen, care va vinde active detinute in state mai dezvoltate din regiune pentru a investi in zona Balcanilor si in tari din fosta Uniune Sovietica, transmite Reuters. "Va avea loc o anumita schimbare de strategie. Vom incepe sa vindem active din Ungaria, Cehia, Polonia si Slovacia, in ultimele doua trimestre ale acestui an, si vom investi sumele obtinute in Balcani, sud-estul Europei si fosta Uniune Sovietica", a declarat directorul general al Immoeast, Karl Petrikovics. El a spus ca Romania este cea mai interesanta piata din regiune, intrucat potentialul este mai ridicat decat pe pietele mai mature din Europa Centrala, unde randamentele investitiilor imobiliare coboara de la nivelurile record anterioare. Compania a obtinut, dupa 2005, fonduri de 6,7 mld. euro prin intermediul unor emisiuni de actiuni, dar nu va mai recurge la aceasta forma de finantare in urmatorii doi ani si va vinde in schimb active in valoare de maximum 1,5 mld. euro. Reducerea performantelor pe pietele imobiliare, determinata de dobanzile ridicate, precum si temerile privind reducerea profitabilitatii in Marea Britanie si Spania au facut ca investitorii sa fie precauti si in cazul pietelor emergente. Romania este cea mai interesanta piata imobiliara din Europa Centrala, potrivit companiei austriece Immoeast Immobilien Anlagen, care va vinde active detinute in state mai dezvoltate din regiune pentru a investi in zona Balcanilor si in tari din fosta Uniune Sovietica, transmite Reuters. "Va avea loc o anumita schimbare de strategie. Vom incepe sa vindem active din Ungaria, Cehia, Polonia si Slovacia, in ultimele doua trimestre ale acestui an, si vom investi sumele obtinute in Balcani, sud-estul Europei si fosta Uniune Sovietica", a declarat directorul general al Immoeast