Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un profesor universitar din zece ia mită

Publicat in Adevarul, miercuri 11 iulie 2007 ·

Aproximativ 10% din cadrele didactice susţin că au acceptat să fie mituite de studenţi, se arată într-un studiu al Fundaţiei Soros România. La rândul lor, 13% din studenţi spun că, în

Aproximativ 10% din cadrele didactice susţin că au acceptat să fie mituite de studenţi, se arată într-un studiu al Fundaţiei Soros România.

La rândul lor, 13% din studenţi spun că, în facultate, cel puţin o dată li s-au cerut bani, cadouri sau servicii pe care au consimţit să le dea.

Procentul studenţilor care consideră această practică ca fiind un obicei în cadrul facultăţilor ajunge la 55%.

Studiul intitulat "Sistemul universitar românesc - Opiniile cadrelor didactice şi ale studenţilor" a fost realizat pe baza răspunsurilor date de 1.000 de profesori universitari şi 1.100 de studenţi.

Potrivit studiului, 22% din studenţi au declarat că cineva de la facultate le-a cerut, cel puţin într-o situaţie, bani, cadouri sau servicii.

Printre cele mai corupte personaje desemnate de tineri au fost secretarele şi administratorii de cămine. Aproximativ aceeaşi pondere a cadrelor didactice universitare, adică 23%, au spus că le-au fost oferiţi bani, cadouri sau servicii de către studenţi în schimbul obţinerii unor note mai mari la examene.

În plus, 59% din cadrele didactice au recunoscut că posturile universitare sunt scoase la concurs cu dedicaţie, întrucât "se ştie" dinainte cine va fi câştigătorul.

Studenţii vor să emigreze, profesorii - nu

Cercetarea arată că patru din 10 profesori universitari mai au încă un loc de muncă în afara activităţii din universitatea unde realizează norma de bază.

Un sfert din numărul total al studenţilor lucrează şi ei pentru a se putea întreţine.

Numărul de ore muncite pe săptămână este de 35, foarte mare în raport cu media europeană. În

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultat surpriză în Serbia. Contestatul partid de guvernământ a câștigat alegerile din capitala Belgrad

Ziare.com acum 13 minute
Partidul de guvernământ din Serbia a învins duminică opoziţia în scrutinul pentru consiliul municipal din Belgrad şi la alegerile locale parţiale din întreaga ţară, marcate de altercaţii între susţinătorii opoziţiei şi cei ai preşedintelui populist

Claudia Sheinbaum, pe cale să devină prima femeie preşedinte a Mexicului

Mediafax acum 49 minute
Potrivit sondajelor de opinie Parametria, Sheinbaum a obţinut un scor zdrobitor de 56% din voturi, candidatul opoziţiei, Xochitl Galvez, obţinând 30%. Alte patru sondaje la ieşirea de la urne au indicat, de asemenea, că Sheinbaum ar urma să câştige.

Un puternic cutremur cu magnitudinea 5,9 a lovit centrul Japoniei

HotNews acum o ora
Un cutremur puternic cu magnitudinea 5,9 a lovit centrul Japoniei luni dimineaţă fără a fi emisă o alertă de tsunami, a anunţat Agenţia meteorologică japoneză (JMA), scrie AFP. ​O alertă de cutremur pentru zona prefecturii Ishikawa este afișată la u

„Nu ne aşteptam la asta". Un sat cu 46 de locuitori are 30 de candidaţi la alegerile locale

HotNews acum 44 minute
Situația inedită într-un mică localitate unde trăiesc doar 46 de oameni: două treimi se vor lupta la alegerile locale care vor avea loc la sfârșitul săptămânii. Mama actualului edil îl sprijină pe contracandidatul fiului său pentru că pe lista rival

Portugalia: Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer în timpul unui show aviatic. Potrivit presei, un pilot a murit - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei. Potrivit presei portugheze, pilotul unuia dintre cele două avioane a murit. Cele două avioane care s-au cioc

MAE confirmă că cele două persoane decedate în apele fluviului Natisone au cetăţenie română

Mediafax acum 9 ore
MAE precizează că, duminică, reprezentanţii Consulatului General al României la Trieste au fost informaţi de autorităţile italiene asupra faptului că trupurile neînsufleţite a două dintre cele trei persoane declarate anterior dispărute au fost găsit

EMF Euro 2024: România a învins Polonia, scor 5-2, şi este calificată în faza următoare

News.ro acum 8 ore
Echipa naţională de minifotbal a României a învins duminică, la Sarajevo, scor 5-2, naţionala Poloniei, în cadrul grupei D a Campionatului European de minifotbal 2024. Karol Bienas a deschis scorul pentru Polonia, în minutul 8. România a egalat în m

Ligue 1: Ladislau Boloni a retrogradat cu Metz, după un retur dramatic

HotNews acum 10 ore
Metz a retrogradat în al doilea eșalon al fotbalului francez, după ce a remizat în returul barajului cu Saint-Etienne, scor 2-2 (3-4 la general). Ladislau BoloniFoto: Kristof Van Accom / Zuma Press / Profimedia Metz - Saint-Etienne 2-2 Metz a primit

Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară / Mireasa este fosta soacră a lui Roman Abramovici

HotNews acum 13 ore
Magnatul media Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în podgoria sa din California, relatează bbc.com. Rupert MurdochFoto: London Entertainment / Splash / Profimedia Images Murdoch, în v

Nicolae Ciucă, întrebat dacă un scor de 25% la alegerile din 9 iunie l-ar convinge să candideze la prezidenţiale: E un scor foarte bun / Este aproape clar pentru toată lumea că PNL va avea candidat propriu la prezidenţiale

News.ro acum 10 ore
Preşedintele PNl, Nicolae Ciucă, a declarat duminică despre alegerile din 9 iunie că aşa cum arată sondajele în momentul de faţă, PNL are un trend de creştere, iar dacă ne uităm la sondaje, PNL se găseşte undeva la 25% şi urcă şi peste acest procent

Vremea

București
acum

23°
lun.

21°/33°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

20°
lun.

18°/30°
mar.

16°/30°
mie.

15°/27°
joi

16°/28°
Constanta
acum

23°
lun.

21°/25°
mar.

19°/24°
mie.

19°/27°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

14°/24°
mar.

13°/24°
mie.

12°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

18°
lun.

17°/26°
mar.

13°/22°
mie.

14°/25°
joi

16°/28°