O carieră interesantă a avut-o copilul unui cojocar din târgul Bucureştilor. Era anul 1803 când Niculae, fiul lui Voicu cojocarul, a văzut lumina zilei. Niculae Voicu a făcut primii ani de ucenicie şcolară cu dascălul bisericii Oţetari, în mahalaua unde locuia. A învăţat astfel să scrie, să citească şi să socotească româneşte cu litere chirilice şi greceşti. După terminarea învăţăturii în mahala, care a durat patru ani, Niculae Voicu a fost luat de unchiul său

O carieră interesantă a avut-o copilul unui cojocar din târgul Bucureştilor. Era anul 1803 când Niculae, fiul lui Voicu cojocarul, a văzut lumina zilei.

Niculae Voicu a făcut primii ani de ucenicie şcolară cu dascălul bisericii Oţetari, în mahalaua unde locuia. A învăţat astfel să scrie, să citească şi să socotească româneşte cu litere chirilice şi greceşti. După terminarea învăţăturii în mahala, care a durat patru ani, Niculae Voicu a fost luat de unchiul său după mamă, Hagi Tudorache, în prăvălia din Hanul Sf.Gheorghe Nou, unde a început să înveţe meseria de negustor, ca băiat de prăvălie.

După doi ani, punându-se la curent cu treburile casei, Niculae a fost însărcinat special cu întocmirea corespondenţei pe care o purta firma Tudorache cu comercianţii din ţară. După încă doi ani, îl găsim trimis de unchiul său la Viena ca să înveţe, pe lângă un comisionar al firmei, limba germană şi să se specializeze în ramura de comisionariat. În acest moment, Niculae îşi schimbă numele din Voicu în Woikowitz. Se întoarce după trei ani la Bucureşti, ca „un tânăr frumos, îmbrăcat în haine scumpe turceşti, cum era portul pe acea vreme, având peste antereul de mătase o frumoasă fermenea îmblănită, al cărei guler şi margini erau de blană albă, încins cu un brâu de mătase înflorită“.

Sfătuit de unchiul său, Niculae s-a decis să se stabil