Supraveghere video la examenele naţionale
În urma testelor naţionale, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului a cerut fiecărei comisii judeţene, pe lângă rapoartele finale, şi propuneri pentru îmbunătăţirea modului de evaluare. În Olt s-a propus ca la examenele viitoare supravegherea candidaţilor să se realizeze cu sisteme video. „Am propus monitorizarea video în sălile de clasă, având în vedere că multe şcoli şi-au procurat deja sisteme de supraveghere. Atunci s-ar elimina orice suspiciune“, a declarat preşedintele comisiei judeţene de teste naţionale, inspectorul şcolar general-adjunct Gabriel Savu. În cadrul aceluiaşi raport s-a mai propus eliminarea inadvertenţelor privind participarea cadrelor didactice în comisiile de examen, dar şi schimbarea modului de plată a informaticienilor din centrele de testare, care primesc cei mai puţini bani. Alina MITRAN
Mine retehnologizate
Unităţile miniere din Valea Jiului ar putea primi un credit de la Banca Mondială garantat de Guvernul României, pentru retehnologizare. Preşedintele Ligii Sindicatelor Miniere, Zoltan Lacataş, susţine că este vorba de circa 100 de milioane de lei, fondurile fiind calculate în baza unui studiu efectuat de reprezentanţii Băncii Mondiale. „S-au purtat deja discuţii în acest sens cu reprezentanţii Ministerului Economiei şi Finanţelor, iar pentru perfectarea contractului de împrumut trebuie trimisă către BM o scrisoare de intenţie din partea oficialilor ministerului“, a declarat Lacataş. Reprezentanţii sindicatelor spun că ar fi pentru prima dată când Banca Mondială ar acorda fonduri pentru retehnologizarea minelor, şi nu ca până acum doar pentru închideri şi ecologizări ale unor perimetre miniere. Diana MITRACHE
Scad resursele de petrol şi gaze
Resursele de petrol şi gaze naturale ale României mai ajung pentru cel mult 15 ani, potrivit unui raport al Ministerului