Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Brailenii au cistigat la pas al doilea amical din perioada pregatirilor

Publicat in Vocea Brailei, joi 12 iulie 2007 ·

In cel de al doilea amical, Cf Braila a reusit o victorie la scor in fata nou promovatei CSO Ianca, la capatul unui joc net superior celui din disputa cu tulcenii.

Inca mai sint lucruri de pus la punct, pentru ca echipa este in reconstructie insa s-a vazut un progres real. Juniorii promovati de Vasile Darie au inceput sa se acomodeze cu atmosfera de la lotul de seniori si sa incerce sa demonstreze ca au valoare pentru acest esalon. Cel putin in prima repriza CF Braila a avut o prestatie foarte buna. Prima ocazie a brailenilor s-a derulat in minutul 4 cind Mindroasa i-a dat mari emotii lui Durbaca, iar doua minute mai tirziu Coman a sutat in bratele portarului de la CSO.

Acelasi lucru l-a facut Jianu la contraatacul initiat de formatia din Ianca in minutul 8.

Ocaziile la poarta lui Durbaca s-au succedat apoi cu mare repeziciune, dar Coman nu a reusit sa gaseasca tinta de la doar 5-6 metri, in timp ce Pinzaru a trimis un trasor de la 20 de metri care a trecut milimetric pe linga vinclu. In minutul 23 Rotaru a centrat ideal pentru Mindroasa insa acesta nu a gasit solutia cea mai buna pentru a deschide scorul desi se afla intr-o pozitie foarte buna.

Pe fondul dominarii gazdelor CSO Ianca a mai reusit un contraatac insa Cojocaru s-a grabit si a trimis mingea pe linga poarta.

Jucatorii CF-ului au reluat asediul la poarta adversa si in minutul 29 au reusit sa deschida scorul prin Mindroasa care a profitat de o bilbiiala in lant a aparatorilor de la CSO. Trei minute mai tirziu Necoara a dejucat jocul la ofsaid al celor din Ianca, a patruns in careu si l-a executat pe Durbaca. Putea fi chiar 3-0 la pauza numai ca mingea sutata de Mindroasa, din trei metri a lovit bara transversala.

Brailenii s-au jucat cu ocaziile si au ratat un penalty prin Pascu

Repriza a doua a inceput tot

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur de magnitudine medie, în zona seismică Vrancea. IGSU: Nu s-au înregistrat pagube materiale sau victime

HotNews acum 6 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea de 4,6 grade s-a produs, duminică seara, în zona seismică Vrancea, nefiind semnalate pagube materiale sau victime, a anunțat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), transmite Agerpres. „În ziua de 1

„Întâlniţi-vă acum!”, cere Trump Ucrainei / Zelenski acceptă: „Îl voi aştepta joi pe Putin în Turcia. Personal”

HotNews acum 8 ore
Preşedintele american Donald Trump cere Ucrainei să accepte „imediat” discuţii directe cu Rusia, în încercarea de a pune capăt războiului, în ciuda faptului că Vladimir Putin a refuzat să accepte un armistiţiu prealabil de 30 de zile solicitat de li

Proteste cu mii de persoane pe străzile din Germania pentru interzicerea AfD

Ziua Constanta acum 7 ore
Mii de persoane au manifestat duminică în Germania pentru interzicerea AfD, în timp ce acest partid anti-imigrație contestă o decizie a serviciilor de informații interne de a-l clasifica drept 'extremist' de dreapta, relatează AFP. Protestatarii s-a

Hamas anunţă eliberarea lui Edan Alexander, ultimul ostatic american despre care se ştie că mai este în viaţă

HotNews acum 6 ore
Hamas a anunţat duminică eliberarea iminentă a lui Edan Alexander, ultimul ostatic american deţinut în Gaza despre care se ştia că mai este în viaţă, relatează CNN, Reuters și News.ro. Șeful Hamas din exil, Khalil Al-Hayya, a spus că eforturile de f

Nicușor Dan, la mitingul pe care l-a organizat în Piața Victoriei: „Cum a ajuns ura asta să ne dezbine?”

Libertatea acum 9 ore
Nicușor Dan a susținut duminică, 11 mai, un discurs la mitingul pe care l-a organizat în Piața Victoriei, intitulat „România în lumină”. Candidatul independent la Președinția României a vorbit despre o „Românie unită”.

LaLiga: FC Barcelona se apropie de titlu după o victorie dramatică cu 4-3 în faţa rivalei Real Madrid

News.ro acum 8 ore
Raphinha a marcat de două ori, iar FC Barcelona a recuperat un deficit de două goluri şi s-a impus cu 4-3 în faţa rivalei Real Madrid, într-un Clasico palpitant disputat duminică, în LaLiga, apropiindu-se astfel de titlul de campioană a Spaniei. Vic

Talibanii au interzis șahul în Afganistan. „Contravine legii privind moralitatea”

HotNews acum 10 ore
Guvernul talibanilor din Afganistan a adăugat şahul pe lista activităţilor interzise, considerându-l, până la noi ordine, o formă de joc de noroc care contravine legii privind moralitatea, a declarat duminică un oficial pentru Agenția France Press,

Marius Tucă Show începe luni, 12 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: HD Hartmann

Gandul acum 7 ore
Marius Tucă Show începe luni, 12 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este HD Hartmann, profiler și analist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Țineți aproape!”.

Performanță olimpică pentru elevii români Șapte medalii obținute la Olimpiada Asiatică de Fizică 2025, desfășurată în Arabia Saudită

Ziua Constanta acum 8 ore
Olimpicii români participanți la Olimpiada Asiatică de Fizică 2025, desfășurată în Arabia Saudită, au reușit performanța obținerii a șapte medalii - două de aur, două de argint și trei de bronz, precum și o mențiune de onoare, țara noastră având sta

UPDATE - „Întâlniţi-vă acum!” Donald Trump cere Ucrainei să accepte negocierile oferite de Rusia, în ciuda reticenţei Moscovei de a respecta un armistiţiu / Zelenski este de acord şi anunţă că se va duce personal la Istanbul

News.ro acum 8 ore
Preşedintele american Donald Trump a cerut ca Ucraina să accepte „imediat” discuţii directe cu Rusia, în încercarea de a pune capăt războiului, în ciuda faptului că Moscova nu a acceptat un armistiţiu prealabil de 30 de zile solicitat de liderii eur

Vremea

București
acum

lun.

7°/15°
mar.

8°/17°
mie.

11°/19°
joi

10°/22°
Iasi
acum

lun.

3°/16°
mar.

4°/15°
mie.

6°/18°
joi

8°/21°
Constanta
acum

lun.

8°/18°
mar.

10°/14°
mie.

9°/16°
joi

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

lun.

3°/15°
mar.

2°/14°
mie.

5°/16°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

lun.

3°/20°
mar.

5°/18°
mie.

6°/18°
joi

7°/21°