De ani de zile se vorbeste despre necesitatea reformarii sistemului educational romanesc si totul ramine, din pacate, doar „lung prilej de vorbe si de ipoteze“. Chiar si cele mai bune initiative, finantate din fonduri europene, s-au impotmolit la mal, proiecte altfel generoase, care au antrenat un efort considerabil – cum a fost cel ce a vizat elaborarea unor programe si a unor manuale noi –, soldindu-se de fiecare data cu semi-esecuri rasunatoare. Indiferent de culoarea politica a guvernelor care s-au succedat in toti acesti ani – singura exceptie notabila fiind ministeriatul lui Andrei Marga –, reformarea sistemului a batut pasul pe loc.
Multa vreme am crezut ca nu poate exista un mai slab ministru al Educatiei decit Ecaterina Andronescu. M-am inselat. Ceea ce a urmat dupa a depasit pina si cele mai pesimiste asteptari. Dupa un scurt intermezzo asigurat de Mircea Miclea (mult prea scurt pentru a putea consemna vreo initiativa memorabila), Mihail Hardau a reusit sa „perfectioneze“ ineficienta unui sistem in care accentul continua sa cada pe informatie si memorizare, a unui sistem intemeiat pe complicitati vinovate si pe principiul „sa ne furam singuri caciula“. In ceea ce-l priveste pe actualul ministru, prestatia sa este atit de lipsita de relief, incit, in afara de episodul numararii stelelor de pe steagul Uniunii Europene, nu-mi pot aminti nici o alta isprava a domnului Adomnitei.
Ideea de a posta pe site-ul Ministerului sute de variante din care pentru examen se extrage una, ca la loto, viciaza din start rezultatele evaluarii. Cum din momentul afisarii variantelor si pina acum au aparut in ritm record nenumarate „auxiliare“ care ofera, pe tava, rezolvarile tuturor cerintelor, s-a pus in miscare o adevarata masinarie de masluire a rezultatelor. Cifrele comunicate de Minister indica o promovabilitate de peste 80% la examenul de bacalaure