Preşedintele Băsescu, al tuturor românilor – inclusiv al pensionarilor – este foarte preocupat ca nu cumva mesajul său să fie înţeles greşit. Unica sa dorinţă este ca recentul proiect gu-vernamental de mărire a pensiilor să nu fie cumva o păcăleală. Şi atunci, aprobând proiectul, s-ar face părtaş la aceasta. Nu! Preşedintele vrea să se mărească pensiile, dar mai înainte vrea să ştie cum şi de unde. De aceea, înainte de a-l promulga (sau nu), îi cere premierului un raport amănunţit asupra surselor: de unde se vor lua banii necesari şi ce garanţii sunt că aceşti bani chiar vor exista.

Interesul prezidenţial este pe deplin justificat. Supiciunile sale au fost alimentate chiar de premierul Tăriceanu, care, cu vreo săptămână înainte de a da această hotărâre de guvern, declara că nu există resursele necesare pentru a se mări pensiile. Apoi, cu senitătatea care-l caracterizează, mai ales atunci când e vorba de decizii care se contrazic, a anunţat naţia de pensionari că majorarea este perfect posibilă. E drept că între timp a avut câteva convorbiri de taină cu Mircea Geoană - unul dintre consilierii săi neoficiali, după părerea democraţilor - şi este, desigur, meritul acestuia de a-i fi deschis ochii şi de a-l fi convins că dacă va căută mai atent prin cotloanele bugetului, va aduna suma necesară uşurării vieţii celei mai expuse dintre categoriile sociale.

Am putea spune, altfel, că asistăm la o simplă dispută tehnică, între persoane cu aceleaşi idealuri, dar cu modemuri şi sisteme de calcul diferite. În realitate, ne aflăm în faţa unei hărţuieli politicioniste, în care o măsură guvernamentală cu serioasă motivaţie populistă este contestată doar din raţiuni de adversitate politică. În timp ce Tăriceanu speră că mărirea pensiilor îi va aduce pe pensionari la urne, mai hotărâţi ca oricând să recompenseze prin voturi sacrificiile guvernamentale, Băsescu ar dori din