Avem un guvern liberal condus de un liberal. Genul de liberal care e foarte mîndru că e liberal. S-ar fi presupus că, după ce au aşteptat atît de mult prin opoziţie sau în situaţia de partener secund, liberalii români vor folosi acest prilej pentru a produce o mutaţie esenţială în politicile guvernamentale. Din păcate, nu se întîmplă aşa. Actualul guvern este liberal doar din vorbe. În România, balansul stînga-dreapta se joacă în jurul unor politici de stînga. Mentalitatea politicienilor din România (declaraţi de stînga sau de dreapta) a rămas preponderent etatistă, exclusiv intervenţionistă, evident paternalistă şi deprimant de învechită.

Pentru orice problemă reală sau imaginară, politicianul român reacţionează cu aceeaşi reţetă tradiţională: scoate bani de la buget şi pune statul să intervină. Guvernul Tăriceanu 2 nu a schimbat nimic. Are deja cîteva luni de funcţionare, s-ar zice că a avut timp măcar să vină cu idei, dacă noii miniştri nu le aveau înainte să ajungă în posturi. Ce avem în schimb? Aceleaşi intervenţii etatiste în economie şi societate. Este secetă. Premierul vrea program naţional de irigaţii. Se doreşte reabilitarea sistemului de irigaţii construit pe vremea comunismului. Ce păcat că nu îl mai avem! E la modă să plîngi sistemul de irigaţii. Problema este că a fost construit pentru o agricultură concentrată şi cu proprietar unic. Nu ştim cum îl vom adapta la suprafeţe minore deţinute de ţărani individuali. Nu ne e clar dacă va merita să cheltuim mult cu irigaţia pentru suprafeţe care oricum produc puţin. Cine va plăti apa? Nu o fi mai ieftin să foloseşti puţuri proprii decît să aduci apă din Dunăre sau dintr-un rîu aflat la cine ştie cîţi kilometri? În fine, este ecologic să foloseşti un sistem atît de risipitor? Nu ştim răspunsurile la întrebări de acest gen. Dar guvernul ştie că vrea reabilitarea sistemului comunist de irigaţii. De ce?