Ştiu, ştiu că vă emoţionează foarte mult reclama aia la pensii, cănd un bătrăn se plimbă pe aleea principală din Cişmigiu alături de un tănăr mascul beta (că alfa nu pare), căruia i se plănge că nu are bani de călătorii, deşi asta-i plăcea lui cel mai mult să facă pe vremea lui Ceaşcă, atunci cănd era un tănăr. Un tănăr activist, cu succes la tinerele activiste, foarte bun la critică, mult mai bun la autocritică.

Ştiu, ştiu că vă emoţionează foarte mult reclama aia la pensii, cănd un bătrăn se plimbă pe aleea principală din Cişmigiu alături de un tănăr mascul beta (că alfa nu pare), căruia i se plănge că nu are bani de călătorii, deşi asta-i plăcea lui cel mai mult să facă pe vremea lui Ceaşcă, atunci cănd era un tănăr. Un tănăr activist, cu succes la tinerele activiste, foarte bun la critică, mult mai bun la autocritică.

Şi acum, viorile, vă rog! "Mi-a plăcut foarte mult să călătoresc". Viorile mai sus acuma, aşa, da, da! "Dar... la vărsta mea... (viorile sus de tot!!!), doar amintirile mi-au mai rămas" (viorile se sting uşor, că mă buşeşte şi plănsul). Da, ştiu. Ştiu că e emoţionant şi d-asta zic acuma, căt mai suntem incă activi pe piaţa de muncă, să dăm fuguţa la băncuţă să-i dăm nişte bani albi pentru zile negre, că nouă ni-i dăm, nu altcuiva. Reclama asta, intr-adevăr, e extrem de persuasivă. Pe mine bunicul acela mă umple de respect. Ca şi bunicul din reclama cealaltă, cu optimişti vs. pesimişti (o fi acelaşi?). Nu că-i simpatică? Un pesimist crede că atunci cănd vede un bunicuţ, trebuie să sară cu măruntul la el. Pe cătă vreme, optimistul crede că bunicul trebuie să sară cu măruntul pentru o bicicletă la el.

Meserie. Mi-ar plăcea să discut puţin cu bunicul din reclama aia, mult mai emoţionantă, aia filmată in Cişmigiu. Unde călătorea bunicul. Dacă bunicul putea să călătorească pe vremea lui Ceaşcă (atunci cănd