Firme şi craioveni cu tupeu închid ilegal parcările publice cu lanţuri, stâlpi şi pietre chiar sub nasul Primăriei Craiova. Pe strada C.S. Nicolăescu Plopşor, aflată chiar în buricul urbei, trei locuri de parcare erau rezervate ieri, deşi pe drumul cu pricina nu a fost concesionată nimănui nici măcar o bucată de asfalt. Potrivit directorului Direcţiei servicii publice a Primăriei Craiova, Adriana Motocu, singurele rezervări din Bănie sunt în faţa sediului municipalităţii şi la sediul Judecătoriei Craiova, ambele pe strada A.I. Cuza.
În urma verificărilor a reieşit că una dintre parcări fusese însuşită ilegal de Romtelecom Dolj, iar alta - de o familie care nu are acces cu autoturismul personal în propria curte. În cazul celei de-a treia parcări închise ilegal pe domeniul public de pe strada C.S. Nicolăescu Plopşor, culmea, destinată persoanelor cu handicap, inspectorii primăriei încă nu ştiau cine e autorul. Ei presupuneau că ar fi vorba de patroana unei societăţi din zonă, urmând să facă verificări. „Într-adevăr, una dintre parcări era folosită şi îngrădită de Romtelecom. Dar, după intervenţia noastră, şi-au ridicat obiectele cu care blocau accesul în parcare“, a confirmat Dan Dobrescu, şeful Corpului de control gospodărire comunală. El a precizat că nu au fost acordate amenzi, în ciuda faptului că regulamentul de gospodărire a oraşului prevede sancţiuni pecuniare de până la 20 de milioane de lei vechi pentru ocuparea ilegală a domeniului public.. „Vom face zilnic controale în zonele în care descoperim astfel de rezervări. Evident, la prima abatere amenda va fi iminentă“, a mai spus Dan Dobrescu. Directorul Romtelecom Dolj, Victor Popescu, nu a putut fi contactat. Firme şi craioveni cu tupeu închid ilegal parcările publice cu lanţuri, stâlpi şi pietre chiar sub nasul Primăriei Craiova. Pe strada C.S. Nicolăescu Plopşor, aflată chiar în buricul urbei, trei locu