In mod normal, o tara cu peste 20 de milioane de locuitori, adica o populatie mai mare decat Malta, Cipru, Luxemburg, tarile baltice si Belgia la un loc, ar trebui sa ia parte la discutia privind revopsita Constitutie Europeana (cunoscuta ca Tratatul Constitutional). Romania a preferat sa ramana insa spectator la recentele negocieri de la Bruxelles.
Cauza? Romania. Motivul? O timiditate naturala, cauzata de faptul ca Romania nu are nici un guvern serios, nici majoritar, nici – in materie de politica externa – plauzibil sau respectabil. In plus, Bucurestiul este, intr-un sens, in suspensie morala si politica la Bruxelles – alt motiv si pretext, dar nu scuza pentru timiditate.
Problema este mai adanca: Romania si Bulgaria, balticii, dar si alte state din fostul Pact de la Varsovia au valori si interese diferite, daca nu chiar opuse olandezilor, francezilor, germanilor. Prima este nationalismul – un tabu in Europa Occidentala, dar nu un atribut negativ in cea de rasarit. Cati romani (sau cehi, unguri, polonezi, baltici, etc.) ar subscrie la opinia unui parlamentar olandez care crede ca defilarea unui steag surinamez de catre majoritatea echipei nationale de tineret olandeze este "exemplu de integrare"? Sau ca dezintegrarea Spaniei in Catalonia, Galicia, Tara Bascilor, a Regatului Unit in Scotia, Tara Galilor, Irlanda de Nord ori a Belgiei in Flandra, Valonia este o dovada de "europenizare"? Chiar cred romanii ca autonomia culturala a regiunilor Covasna, Miercurea Ciuc sau Odorhei inseamna "progres" si europenizare?
Desigur, banii vin de la Bruxelles la Bucuresti si nu invers – dar acum Bucurestiul are sau nu are dreptul de a avea un cuvant –, fara a mai vorbi de realitatea ca banii vin cu obligatii. Sunt acele obligatii balansate cu cele cerute de Bruxelles?
In termeni culturali – sau politici – Romania este majoritar ortodoxa, asadar crestina, deci