Creditele acordate populatiei din Romania vor creste in urmatorii trei ani, cu circa 30% anual, similar cu alte din regiune, spun analistii grupului financiar UniCredit.
Astfel, ritmul de crestere din Romania va fi apropiat de cele din Serbia si tarile Baltice, potrivit unui studiu al UniCredit, media anuala de crestere din regiune fiind prognozata la 35%.
“Propensitatea de consum inca ridicata si cererea mare pentru locuinte stau la baza cresterii semnificative a creditelor de consum si a potentialului ridicat de crestere a creditelor pentru locuinte pe termen lung”, a spus Rozalia Pal, economist al UniCredit.
In urmatorii trei ani, avansul mediu anual al creditelor pentru locuinte va fi de 31,6%, iar cel al imprumuturilor pentru consum va fi mai ridicat, de 34,9%, potrivit UniCredit. Pe partea corporate, imprumuturile vor avansa cu 22% pe an, iar depozitele cu 15%.
Mai putin de jumatate dintre romanii care au peste 15 ani si-au deschis cel putin un cont la o banca, Romania fiind printre tarile codase in Europa Centrala si de Est la acest capitol, arata, miercuri, un raport al UniCredit.
Astfel, la finalul anului trecut, 48% din persoanele cu varsta de cel putin 15 ani au avut relatii cu cel putin o banca in Romania, proportie egala cu cea inregistrata in Turcia si superioara in regiune doar celei din Bulgaria (39%) si din Bosnia si Hertegovina (45%).
Tarile cu cel mai ridicat grad de "penetrare bancara" din regiune sunt Slovenia, unde 99% din populatie avea relatii cu bancile, si Croatia, cu o pondere a populatiei "bancarizate" de 85%.
Romania se situa, la finalul anului trecut, pe ultimul loc in regiune in ceea ce priveste volumul activelor bancare raportate la produsul intern brut (PIB). in decembrie 2006, activele bancare din Romania insumau, potrivit bancii centrale, 172,2 miliarde lei (50,9 miliarde euro), care re