Organizaţia separatistă bască a denunţat unilateral acordul de încetare a focului, readucând Spania sub spectrul atentatelor sângeroase din anii "70 În ultimii ani, acţiunile Organizaţia separatistă bască a denunţat unilateral acordul de încetare a focului, readucând Spania sub spectrul atentatelor sângeroase din anii "70 În ultimii ani, acţiunile teroriste au fost îndeobşte asociate lumii arabe sau islamului. Există însă şi organizaţii sută la sută europene, care, sub flamura aspiraţiilor separatiste, acţionează cu mijloacele aceluiaşi "război murdar". Una dintre acestea, ETA, terorizează Spania de decenii. Ministrul spaniol de interne, Alfredo Perez Rubalcaba, a avertizat, recent, că "ţara ar trebui să fie pregătită pentru un atentat al ETA" prin care organizaţia urmăreşte să facă victime, nu doar să creeze panică. Rubalcaba a declarat că, în pofida eficacităţii forţelor de securitate şi a eforturilor pe care le depun autorităţile, organizaţia bască va încerca să-şi pună planurile în aplicare. "Trebuie să fim pregătiţi pentru un atentat, sunt obligat s-o spun. Trebuie să fim precauţi, să ne gândim la ceea ce ar putea fi mai rău. Eu cred că vor încerca să ucidă", a spus ministrul de interne de la Madrid. Săptămâna trecută, Alfredo Perez Rubalcaba a informat că forţele de poliţie au evitat la limită un atentat care urmărea să facă victime. Incidentul a survenit după ce, la 2 iulie, presupuşi membri ETA au fost reţinuţi în Franţa, la circa 15 kilometri de frontiera cu Navarra. Aceştia se deplasau cu o furgonetă încărcată cu 140 de kg de substanţe chimice, care ar fi putut fi folosită ca exploziv. În vehicul se mai aflau două detonatoare, dintre care unul ar fi putut fi utilizat pentru pregătirea unei maşini-capcană. Acest fapt a determinat guvernul spaniol să tragă concluzia că, de această data, ETA caută să ucidă. Zilele trecute, a mai fost arestat un membru ETA în