A fost odata ca-n povesti, a fost ca niciodata, din rude mari, imparatesti, o prea frumoasa fata. Si era una la parinti si nu avea cu cine sa joace si ea un bridge cand a ajuns la varsta la care orice printesa, prin educatie, era obligata sa deprinda subtilitatile acestui nobil joc. De aceea, ea juca tot timpul numai cu vicleni copii de casa care, in timpul liber, cand nu umpleau cupele - cele de vin, nu cele din carti - mesenilor la masa, mai faceau cate o dona si mai glumeau cu ea cam deocheat.

Intr-o seara, dupa ce rasarise Luceafarul, printesa juca in umbra palidelor bolti ca flanc impotriva unor paji cam neciopliti care ajunsesera in contractul de cinci trefle. In zadar fata si partenera ei se aparasera pana la 4 pici.

Fata de imparat a atacat asadar Dama de pica, o culoare licitata si de partenera ei, o camerista de pe acolo, ratand ocazia de a trage As de trefla, trefla. Dupa Dama castigatoare, ea a continuat cu Valet de pica taiat de declarant. Planul sau prevede sa cedeze doar o pica si o trefla. Deci a jucat As si Riga de caro, apoi un al treilea caro spre masa, cu gand de tai.

Fara a sta pe ganduri, tanara domnita a taiat cu Asul de atu si a mai jucat un atu. Dar declarantul Catalin, viclean copil de casa, a castigat acest atu in mana si a taiat totusi un caro majorand culoarea. A scos restul atuurilor si nu a mai cedat nicio levata.

Imediat, cu o obraznicie incalificabila a reclamat de la flanc plata: o gura, numai una! Dar, vorba lui Ion Creanga, din picus se face caus si dupa sarutarea ca rasplata a contractului sau miza la joc, Catalin privea viitorul cu ochi stralucitori.

Seara, inainte de a adormi, printesa s-a apropiat de fereastra, simtindu-se cam vinovata. Ea a invocat Luceafarul si acesta a coborat in jos, alunecand pe o raza. Parea un tanar voievod, cu par de aur moale cand, la rugamintea fetei, a intins cartil