Ca şi Călăuza (Stalker, 1979) lui Tarkovski după celebrul roman al fraţilor Strugaţki (Arkadi şi Boris), Picnic la marginea drumului, Blade Runner (1982) nu constituie o simplă ecranizare a unui SF de succes al scriitorului american Philip K. Dick (1928-1982), ci un film-filozofie cum ar spune Deleuze. În plus, anul acesta au fost lansate două producţii cinematografice inspirate din ficţiunile scriitorului american, egotrip-ul A Scanner Darkly în regia lui Richard Linklater şi Next în regia lui Lee Tamahori după povestirea The Golden Man. Ridley Scott trebuie menţionat în primul rînd pentru Dueliştii (1977), Cucerirea paradisului -1492 (1992) dar şi Hannibal, (2001) un thriller excelent cu aportul lui Sir Anthony Hopkins sau Operaţiunea Mogadishu (2001), nominalizat la Oscar. De departe, capodopera sa rămîne acest SF revoluţionar, depăşind cu mult în complexitate seria Star War a lui George Lucas sau mai actualul Matrix al fraţilor Wachowski. Dacă Matrix i-a trezit din amorţeală pe filozofi - în special pe cei cognitivi - filmul lui Ridley Scott n-a fost sesizat ca o invitaţie la regîndirea paradigmei, poate şi datorită policier-ului dublat de un cyber-romance care-i camuflează miezul. Inspirat după romanul Do Androids Dream Of Electric Sheep? (Visează androizii oi electrice?), Blade Runner intră într-un cîmp al experienţelor liminale, al întrebărilor esenţiale care recheamă la reconsiderarea autentică a condiţiei umane transpuse în epoca ingineriei genetice.

În noua eră tehnologică, puţinii androizi (replicants) rămaşi, modelul Nexus 6 sunt eliminaţi în urma unei rebeliuni a acestora, şi pentru că aceştia refuză să fie lichidaţi sau, în limbaj birocratic, "retraşi" este necesară intervenţia unor specialişti, "vînători" de profesie, care să scoată de pe piaţă aceste "produse". În dimensiunea sa ultraaccesibilă, filmul se rezumă la vînătoarea a patru exemplare,