A apărut recent o carte care merită citită: „Mineriadele - între manipulare politică şi solidaritate muncitorească“ (Alin Rus, Editura Curtea Veche). O carte cum nu se putea mai potrivită acum, când veşnicul proces al mineriadei din 13 - 15 iunie pare că e din nou blocat. În acelaşi timp, o carte care pare a vorbi despre altă epocă, o epocă aflată la ani-lumină distanţă de România care tocmai a intrat în Europa. Să uităm totul? Să lăsăm în urmă istoria?
Tocmai când citeam cartea l-am văzut pe Ion Iliescu la televizor vorbind despre UE. Cum UE este un club al ţărilor bogate, foste colonizatoare, cum democraţia este bună numai pentru câţiva bogaţi, cum proprietatea e bună tot pentru puţini. Aproape că am avut o senzaţie de vomă. Acest om nu s-a schimbat deloc, vorbeşte la fel. Vremurile s-au schimbat, el nu. Dacă ar fi după el, ar aduce iar minerii. Le-ar spune iar ca în dimineaţa de 14 iunie: „V-am rugat pe dumneavoastră, minerii, care sunteţi grupaţi, organizaţi, să vă îndreptaţi încolonaţi pe bulevard, până la Piaţa Universităţii şi s-o ocupaţi definitiv“.
Ce s-a întâmplat în Piaţa Universităţii? Ştim imaginile celebre. Cartea trece în revistă şi alte mărturii paralizante. Iată una, a poetului Mihai Ursachi: „Trupul adolescentului zvâcnea încă spasmodic, mort aparent, dar loviturile echipei de ordine (ajunsă acum la 10 - 12 persoane) continuau ca nişte ciocane pneumatice. O maşină albă s-a oprit în faţa grupului; şoferul, un om în vârstă, voia să ştie ce se întâmplă. Vai de capul lui: doi mineri l-au smuls afară şi, cu un şut, l-au propulsat pe celălalt trotuar. Un miner a luat cheile şi a deschis portbagajul. Alţii au apucat de mâini şi de picioare trupul adolescentului, încercând să-l îndese în portbagaj. Locul era strâmt; trosnind sec, au sucit membrele, gâtul. În fine, l-au îndesat, dar nu se închidea capacul. Atunci, un miner voluminos, animat de o
