Să nu ne facem iluzii. într-o istorie scurtă a limbii scrise, ca aceea pe care o avem, istoria literaturii
n-are cum fi lungă. Nici rotundă. Şi mai cu seamă săracă este în dramaturgie, unde un vîrf de secol XIX priveşte o desfăşurare cam plată. Ceea ce nu înseamnă că maniera lui Caragiale nu şi-a avut emulii interbelici. Cel mai de rîs (sic!) dintre ei este Tudor Muşatescu, la ale cărui comedii se merge şi astăzi, fără probleme de sincronizare.
Însă nu comediile, ci un fel de neo-momente şi schiţe cuprinde volumul din 1990, de la editura Eminescu (reeditarea unuia din '45, de la Universul), Doresc ca micili mele rînduleţe... * Ale vieţii valuri. Prima jumătate de titlu are ecouri de poezie începătoare şi se aşază în capul unor texte despre oameni care tatonează viaţa, aşa cum Văcăreştii tatonau literatura. Ce văd, şi ce înţeleg din ce văd, se apucă, stîngaci, să scrie. Stilul este al Leancăi Văduva, amestecat, şovăind între o gramatică stăpînită cu lacune şi o poveste care n-are răbdare să se spună în frază, forţînd rîndurile, curbîndu-le unele spre altele. Un soi de arendaş, la vie, Costică Dură, învăluie în veşti complicate, către Coana Mare, rugămintea de a-i trimite bani, în jurul căreia ceea ce ar fi trebuit să fie o scrisoare informativă, clară, creează o atmosferă de dezastru. Trăsura a fost furată, damigenele s-au spart, la fel şi geamurile, casa au prădat-o hoţii ş.c.l. Prăpădenie.
În acelaşi stil indirect, un anonim îşi mărturiseşte intenţiile faţă de o tînără domnişoară, sub acoperirea unui răvaş de avertizare asupra felului în care s-ar putea compromite: "Aceasta fiind ceea ce aveam să vă spun, mi-am făcut datoria, rugîndu-vă ca în acest ceas al unsprezecelea, să alegeţi între un Ibric fără ţel şi un anonim serios, dînd un semn de viaţă la telefonul 332 27, Societatea "Pecopex" unde întrebaţi de dl. Anghel Popescu şi viu imediat." În
