Duminică, 15 iulie, duminica a şaptea după Rusalii, în care se citeşte Sfânta Evanghelie cu vindecarea a doi orbi şi a unui mut (Ev. Matei 9,27 – 35), de la ora 9.30, la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” se va săvârşi Sfânta Liturghie, la care vor participa persoane cu deficienţe de vorbire, vedere şi auz din Braşov. La această slujbă vor participa, în calitate de invitaţi, şi Prea Cuviosul Părinte Arhimandrit Teofil Părăianu de la Mănăstirea „Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus, care este nevăzător din naştere, şi preotul misionar Marian Vlăduţ - specializat în comunicarea cu surdo-muţii.
„La finalul Sfintei Liturghii, parohia şi fundaţia «Sf. Constantin şi Elena – Valea Cetăţii – Braşov», cu sprijinul a câţiva sponsori, vor oferi credincioşilor surdo-muţi o masă de prânz la Restaurantul Codreanu, de la Autogara 3”, ne-a mai precizat preotul paroh Corneliu Gârbacea.
Slujba de duminică este cea de a patra săvârşită la Biserica din Răcădău pentru persoanele cu deficienţe de auz sau vorbire. Duminică, 15 iulie, duminica a şaptea după Rusalii, în care se citeşte Sfânta Evanghelie cu vindecarea a doi orbi şi a unui mut (Ev. Matei 9,27 – 35), de la ora 9.30, la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” se va săvârşi Sfânta Liturghie, la care vor participa persoane cu deficienţe de vorbire, vedere şi auz din Braşov. La această slujbă vor participa, în calitate de invitaţi, şi Prea Cuviosul Părinte Arhimandrit Teofil Părăianu de la Mănăstirea „Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus, care este nevăzător din naştere, şi preotul misionar Marian Vlăduţ - specializat în comunicarea cu surdo-muţii.
„La finalul Sfintei Liturghii, parohia şi fundaţia «Sf. Constantin şi Elena – Valea Cetăţii – Braşov», cu sprijinul a câţiva sponsori, vor oferi credincioşilor surdo-muţi o masă de prânz la Restaurantul Codreanu, de la Autogara 3”, ne-a mai precizat pre