Social - democratii braileni militeaza pentru un vot uninominal si cind este vorba despre alegerea presedintilor de consilii judetene. Senatorul PSD de Braila, Aurel Simionescu, a explicat ca aceste functii implica o raspundere foarte mare, care va creste acum, dupa aderare, si este normal ca presedintii sa aiba o cit mai mare legitimitate: "Impreuna cu o serie de colegi de la departamentul de administratie de la PD, sub semnatura domnului presedinte Geoana, am depus saptamina trecuta la Senat o initiativa legislativa privind alegerea presedintilor de consilii judetene prin vot uninominal. Este o dorinta pe care am manifestat-o inca de anul trecut si este o dovada a faptului ca intr-adevar credem ca atita vreme cit dam presedintelui CJ o serie intreaga de atributii si responsabilitati, atita vreme cit acestea vor creste ca urmare a programelor structurale si a fondurilor europene, este normal ca el sa aiba o legitimitate mai mare. E normal sa nu depinda de un joc politic, prin care un partid care are doi consilieri sa ia locul de presedinte si altul, care are 15 consilieri, sa nu il ia. Este o formula pe care o consideram viabila si probabil prin luna septembrie, atunci cind va parcurge tot traseul, Guvern- Consiliu legislativ, vom avea in discutie in parlament aceasta problema".
Democratii braileni sustin din toata inima aceasta initiativa, mai ales ca, in opinia lor, daca ea se va materializa intr-o reglementare legala, actualul presedinte CJ Braila, Gheorghe Bunea Stancu, nu va mai prinde un nou mandat: "Ideea asta nu stiu cum de le-a venit lor, dar eu, cinstit spun, o impartasesc si chiar ma gindeam la o rearanjare in totalitate a administratiei locale, pentru ca ar fi foarte bine chiar prefectul sa fie ales prin vot uninominal, ca sa nu mai extindem si sa spunem ca ar fi bine, cum e la americani, ca Parchetul, sa aiba un procuror ales in fruntea lui,