Petru Cimpoesu mi se pare cel mai in forma prozator roman al momentului. Si nu cred ca spun o vorba mare. In fond, cati dintre scriitorii nostri au reusit sa dea, succesiv si intr-un interval de doar sase ani, trei romane precum Povestea Marelui Brigand (2000), Simion liftnicul (2001) si Christina Domestica si Vanatorii de suflete (2006)?
Si cati au reusit, apoi, sa mearga pe o coarda tematica atat de intinsa fara sa plictiseasca sau, mai rau, sa cada in ridicol? Ei bine, Cimpoesu poate: utopismul ingenuu sau contrafacut, umorul secret sau hohotitor, informatia enciclopedica sau dezinformarea cu skepsis, umanitatea canonica sau patologicul cu acte in regula, decupajele din cotidian sau plonjonul in plin miraculos, chitibusurile textualiste sau galopul vizionar pe cai mari - toate acestea ii ies la fel de bine scriitorului bacauan, care, plecat din postura de outsider, emite acum, la capatul atator tururi de forta, pretentii legitime la pole position-ul prozei actuale.
Dar, pana sa ajungem acolo, s-o luam pe indelete. Povestea Marelui Brigand* demareaza cu o intriga politista: de la o vreme incoace, in orasul Abraxa apare din senin cate un cadavru. Mai neplacut e insa ca el dispare, intr-un mod misterios, la doar trei zile de la aparitie. Iar de-a dreptul nasol este ca, in realitate, cadavrul apartine aceleiasi persoane. Cel putin asta vor constata anchetatorii "Cazului", adica judele de instructie, comisarul Petrache si grefierul Luca, pe langa care se vor mai aciua doctorul Marcu si avocatul Caroteanu - ultimul remarcand malitios ca "voi nu mai cautati de mult faptasul, ci victima". Si asta nu e tot: rapoartele agentilor trimisi pe teren sunt nu atat contradictorii, cat criptice de-a binelea, cuprinzand fie informatii irelevante in raport cu "Cazul", fie relatari cu un vadit miez fictional. Astfel incat, treptat, realitatea imediata se subtiaza ca
