Recunosc, sunt cateodata misogin. Imi plac filmele inteligente, echilibrate si rareori ma sensibilizeaza o cantitate nejustificat de mare de estrogen pe ecran (o exceptie ar fi "8 femmes", iar o confirmare a regulii ar fi "Am o slujba naspa rau", cu toata prezenta Oanei Pellea in cvintetul de actrite).
Ei bine, "Because I Said So" mi-a provocat palpitatii, dorinte de sinucidere si, sub influenta Die Hard de saptamana trecuta, speranta ca un terorist tehnologic va opri curentul in Bucuresti.
Atuul principal al filmului, cel putin in viziunea producatorilor, este celebra Diane Keaton. Defectul principal al filmului, in viziunea mea, este aceeasi respectabila doamna, care nu intelege ca adolescenta ei si-a dat obstescul sfarsit acum mai bine de jumatate de secol si ca ar fi bine sa uite de chicoteli si dantelute. Dar sa vedem despre ce este vorba...
Diane Keaton este Daphne, o mama foarte protectoare, in stare de orice ca sa le faca viata mai usoara celor trei fete ale sale, Milly (Mandy Moore), Maggie (Lauren Graham) si Mae (Piper Perabo). Bine, deja putem trage un semnal de alarma.
Daca cele doua scenariste au fost in stare sa-si numeasca trioul de personaje dupa primul vers al unui poem de E.E. Cummings ("Maggie and Milly and Molly and May went to the beach to play one day"), e de la sine inteleasa lipsa de imaginatie cu care vor rezolva situatiile zice-se amuzante (enervante ar fi un cuvant mai potrivit).
Revenind, Daphne da un anunt matrimonial pentru Milly, singura care n-a reusit inca sa se "capatuiasca", fiind sigura ca flerul ei la barbati va descoperi pretendentul ideal pentru nastrusnica ei fiica. Dupa 17 interviuri, castigatorul este Jason (Tom Everett Scott), un arhitect plictisitor, care incepe sa iasa cu Milly. Numai ca pe fir intra si Johnny (Gabriel Macht), un chitarist tatuat care "cazuse" la interviul cu Daphne, pe motivu
