In centrul Bucurestiului, pe amurgite, o cucoana simandicoasa isi plimba cu o eleganta solemna... papornita plina cu marfuri scumpe, de firma. Am privit-o buimac si indelung, mirat de grija duioasa cu care distinsa doamna isi purta obiectul acela arhaic in modernitatea eclectica a Capitalei.

Deodata, aroma acestei ciudate madlene, desi tavalita prin miasmele intepatoare si arse ale strazii pestrite, mi-a dat branci in trecutul isihastic, cand eram copil, intr-un Islaz fabulos, imposibil de uitat. Acolo, in casa bunicilor materni, in iernile scaparatoare de ger, se urzeau rogojini si papornite. Afara suflau aprig, taios, vanturile campiei, spulberand omatul cernit de cu seara, dar inauntru, in soba de chirpici, se infoiau limbile de foc, de parca dansau, dezlantuite si infricosatoare. Lemnele scanceau si trosneau de spaima, insa soarta le fusese pecetluita fara nici o impotrivire. Impresionat peste masura de icnetul lor inabusit, ma zgaiam prin ochiurile plitei incinse, pe care sfaraiau boabele de porumb, inflorite si parfumate. Impresurate de valvatai, buturugile se strangeau dureros, incercand sa se fereasca, dar se cazneau degeaba si, de neputinta, varsau lacrimi; pe la noduri, indeosebi. Siroaie fierbinti, cu gulere de spuma albicioasa, inghitite cu lacomie de flacari. Plansetul padurii, prelung si strident, se auzea in soba aceea, ca un bocet, ca o jale... insa era cald si bine, cum numai in copilarie se intampla sa fie.

Tata-mare, masiv si tacut, sedea pe un scaunel cu trei picioare, din lemn moale, de dud, si despletea trupurile de papura in fasii subtiri, dupa care le intindea pe pamantul, proaspat stropit, din cosare. Deasupra lui era spanzurata o lampa cu gaz, in jurul careia, din cand in cand, zbura cate-o musca ametita si somnoroasa, speriata de oaresce cosmaruri ori de zgomotul mestesugului hibernal. In lumina chiorasa a "lambii" - cum