La sfârşitul săptămânii viitoare vor avea loc „Serbările Medievale” ale Braşovului, eveniment organizat de Consiliul Judeţean Braşov şi Asociaţia Culturală „Viva la Musica”.
Pe parcursul celor trei zile, de-a lungul zidurilor vechi ale Cetăţii Braşovului, vor putea fi găsiţi meşteşugarii judeţului, publicul urmând să primească o hartă specială a Cetăţii cu locaţiile în care vor putea fi găsiţi meşteşugarii, iar cei care vor vizita standurile acestora şi vor cumula ştampilele fiecărui stand aplicate pe hartă vor primi cadou un obiect artizanal.
Mihai Pascu, directorul executiv al Departamentului Coordonare-Integrare din cadrul Consiliului Judeţean, a anunţat că printre artiştii care vor concerta în cadrul evenimentului se va număra şi renumita trupă Phoenix. Concertul timişorenilor va avea loc vineri, în prima seară a evenimentului. În primele două zile ale evenimentului, care va avea loc în perioada 20 – 22 iulie, va avea loc câte un spectacol folk, urmând ca ultima zi să fie rezervată concertelor trupelor de dance.
Turnir de 100.000 de lei
Bugetul festivalului încă nu a fost definitivat. Pascu a anunţat că doar pentru turnirul cavalerilor, la care vor participa cascadori de la Castel Film şi de la Buftea, se vor plăti 100.000 de lei. Preşedintele Consiliului Judeţean, Aristotel Căncescu (foto dreapta), nu a putut nici el estima un buget al festivalului, bănuind că suma se va ridica totuşi undeva pe la 200.000 de lei.
În fiecare zi va fi organizat câte un spectacol de teatru medieval, care va sta la baza turnirului cavalerilor. Pe 20 şi 21 iulie vor avea loc, la Poarta Ecaterinei, şi proiecţii de film mut - „Faust” şi „Nosferatu”.
Folk şi dansuri ţigăneşti
Prima seară a „Sărbătorilor Medievale ale Braşovului” va fi încheiată de un concert de muzică folk cu trupa Phoenix, Vasile Şeicaru, Mircea Baniciu şi Vl