Reprezentanţii Pensionarilor au dat publicităţii, miercuri, 11 iulie 2007, un Protest faţă de poziţia lui Traian Băsescu in chestiunea legii pensiilor.
Citit cu atenţie, documentul ne surprinde printr-o nuanţă de o tulburătoare profunzime. Reprezentanţii celor peste cinci milioane de pensionari iau atitudine nu atăt faţă de eventualitatea ca domnul preşedinte să nu promulge legea, căt mai ales faţă de atmosfera nocivă creată de poziţia Cotrocenilor.
Prin datele sale de esenţă, poziţia lui Traian Băsescu - sesizează documen-tul - a creat premisele unei ostilităţi a unei părţi a populaţiei faţă de pensionari.
Indiscutabil, legea pensiilor va intra in vigoare. Admiţănd că ura faţă de PNL i-a luat lui Traian Băsescu minţile, refuzul de a promulga legea va duce la convocarea unei şedinţe extraordinare a Parlamentului, in cadrul căreia legea va fi reconfirmată. Oricăt de Ales al neamului ar fi Traian Băsescu, după votul Parlamentului nu va mai putea face nimic.
Dar chiar dacă ar promulga-o, desigur, după ce-şi va fi făcut toate hachiţele, pentru a dovedi că el e Jupănul, răul, imensul rău, produs de poziţia sa faţă de lege nu va putea fi reparat.
Din clipa in care a deschis gura pentru a denunţa, vezi Doamne!, impactul măririi pensiilor asupra bugetului, Traian Băsescu a creat premisele unei atmosfere otrăvitoare, irespirabile in societatea romănească de azi.
O atmosferă in care pensionarii riscă să fie văzuţi şi chiar trataţi ca nişte nenorociţi care trăiesc pe spatele tinerilor, al populaţiei active. Declaraţiile lui Traian Băsescu, scrisoarea adresată premierului dau curs unei poziţii extrem de periculoase pentru milioanele de pensionari din Romănia de azi: crearea şi adăncirea imaginii că bătrănii sunt o povară de prisos pentru societate, care nu mai ştie cum să scape de ei.
Dacă Traian Băsescu ar fi fost singurul care s-ar fi