După cocoşatul de la Nôtre-Dame, a mai apărut un cocoşat în literatura lumii: cocoşatul din muzeu. Se numeşte Seec Nolty, este ghid într-un muzeu de artă şi obişnuieşte să se masturbeze, ascunzându-se într-un ungher inaccesibil camerelor de luat vederi şi privind obsesiv un nud feminin sculptat în piatră.

Acest Seec Nolty este protagonistul romanului Cocoşatul din muzeu de Petre Bucinschi (Ed. Transilvania Expres, 2006). Spre deosebire de personajul lui Victor Hugo, el nu are nimic măreţ. Totuşi, autorul îi descrie tribulaţiile filosofico-sexuale cu minuţie şi pietate, ca şi cum ar fi vorba de un erou.

Mai mult decât atât, Petre Bucinschi se fâstâceşte ori de câte ori face consideraţii asupra lui Seec Nolty. Limbajul său devine nefiresc, se încarcă de neologisme, se împotmoleşte în preţiozităţi. Iar de la un moment dat nu mai comunică nimic cititorului, ajungând la acesta ca o sonoritate goală. Iată, ca exemplu, o frază, una singură:

"Curba relaţiilor lui Seec Nolty se acorda înţelepciunii, pornind la drum codificând opţiuni atipice în răspăr cu tot ce le place la o căutătură grăbită, anunţându-şi net preferinţa faţă de o femeie încă de la prime rânduri şsic!ţ nerostite, genul acesta fiind gata oricând să-l umilească, neîndemânatice, greoaie, zdrobindu-i virtuţile tipologiei, el căutând un potenţial de blândă alternativă în cazuistica artelor prea des hărţuită, sacrificată în profitul unor extrapolări dezinvolte ajungând în cele din urmă la paradoxul unei reducţii, el echivalând cu un programator ce alegea pe bandă nudurile pictate de diferiţi pictori în diferite perioade, uneori intrând imaginar în dialog cu ei, faţă de nudurile pictate de aceştia ajungând la o agresivitate euforică, pe seama acestui mecanism provocator - nudul - nepierzând ocazia de a-şi reitera fiabil tipuri de reactivitate şi de atitudine, de la expansiune până la emoţii, fun