Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Democraţii părăsesc posturile

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 14 iulie 2007 ·

Lumea administrativă doljeană freamătă din nou. După mai multe luni de aşteptare, unul câte unul, de bunăvoie sau împinşi de la spate, directorii susţinuţi în funcţii de PD părăsesc fotoliile pe care le-au ocupat timp de doi ani şi jumătate, iar postul de prefect este împărţit şi adjudecat săptămânal de zvonistica locală.

Zvonurile despre epurarea directorilor PD din instituţiile deconcentrate doljene au apărut la începutul lunii aprilie, când primul-ministru Călin Popescu Tăriceanu a anunţat restructurarea cabinetului fără miniştrii PD. Tot din luna aprilie a început să bată vânt de schimbare şi pentru cea mai înaltă funcţie administrativă din Dolj, cea de prefect. Zvonurile despre demiterea prefectului provenit din PD, Nicolae Giugea, au fost alimentate de întârzierea cu câteva luni a rezultatului raportului de evaluare a activităţii prefectului pe 2006 şi s-au înteţit după ce Giugea a primit mustrare scrisă din partea şefilor de la Bucureşti pentru că nu a asigurat în judeţ eliberarea rapidă a documentelor către populaţie. Zvonistica a atribuit cel mai frecvent postul lui Ion Groza, şeful liberalilor craioveni, care a declarat, de altfel, că îşi doreşte să fie prefect, alte voci spunând că funcţia va fi repartizată unui specialist manevrat din umbră de PSD.

Giugea: „Nu voi plânge când voi pleca din prefectură“

Variantele de mai sus, dar fără atributul PSD, sunt susţinute şi de deputatul pesedist Claudiu Manda, care a declarat ieri într-o conferinţă de presă că la şedinţa de guvern din această săptămână prefectul de Dolj a scăpat ca prin urechile acului de demitere. Claudiu Manda susţine că la un pas de demitere s-ar afla şi inspectoarea şcolară generală Diana Buşoi, a cărei activitate a fost supusă în această săptămână unui control riguros de reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei. „Giugea şi Diana Buşoi urmează să fie schimbaţi

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fito, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, extrădat în SUA / Președintele țării: „Îl trimitem cu mare plăcere să se confrunte cu legea americană”

G4Media acum 6 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică în Statele Unite pe Jose Adolfo Macias, alias „Fito”, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, arestat la sfârşitul lunii iunie după un an şi jumătate

Trump vrea ca echipa de fotbal american din Washington şi cea de baseball din Cleveland să revină la vechile nume / S-ar numi Washington Redskins Football Team, respectiv Cleveland Indians

G4Media acum 6 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, doreşte ca franciza de fotbal american din Washington şi echipa de baseball din Cleveland să revină la vechile nume, relatează AP, transmite News.ro. Urmărește cele ma

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 10 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 7 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 7 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 9 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Ellen DeGeneres: M-am mutat în Marea Britanie din cauza lui Trump

Mediafax acum 59 minute
Comediantă și realizatoare de emisiuni TV, ea a declarat în fața unei mulțimi din Cheltenham, Gloucestershire, că viața „este pur și simplu mai bună” în Marea Britanie. Ellen a spus că ea și soția sa, Portia de Rossi, iau în considerare să se căsăto

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 13 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Vremea

București
acum

21°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°