Judecând după cozile din faţa fiecărui ghişeu, aş putea să cred că unii dintre funcţionarii Administraţiei Finanţelor Publice sunt mai norocoşi decât alţii. O zi lejeră părea să aibă doamna de la Asistenţa contribuabililor, pe care am întrebat-o unde pot plăti o amendă veche. „Nu ştiu dacă se mai încasează amenzi… Încercaţi în capăt!“, mi-a arătat către ghişeul cu cei mai mulţi solicitanţi. M-am aşezat la rând, am numărat cele 16 persoane din faţă şi am staţionat vreo zece minute, fără ca primeia dintre ele să îi fie rezolvată cererea. Din când în când, aruncam câte o privire doamnei care mă îndrumase, îşi ţinea obrazul în palma dreaptă şi, în lipsă de clienţi, contempla. Ne deosebeam (eu stăteam în picioare), ne şi asemănam (nici unul dintre noi nu ştia ce urma să îmi spună funcţionara de la ghişeu, cândva: puteam sau nu să plătesc acolo acea amendă?), iar ne deosebeam (ea primea salariu pentru felul în care mă asista).

Dacă mă gândesc la marea corupţie şi la nerăbdarea cu care unii politicieni sau sateliţi ai lor aşteaptă (pentru binele public?) fonduri europene, la banala neglijenţă în serviciu, nu lipsită de consecinţe (recentele accidente de pe Autostrada Soarelui, cei 100 de copii şi însoţitori din tabăra de la Năvodari internaţi în spital cu toxiinfecţii alimentare - în ţara acarului Păun, mă întreb cum s-a dovedit că exact cinci membri din personalul de la bucătărie nu s-au spălat pe mâini după ce au venit de la WC -, moartea fetiţei din Caracal, pentru că s-a apucat cineva să evacueze apa din ştrand etc.), aş putea să cred că unii sunt norocoşi că nu s-au născut în China. Acolo, Zheng Xiaoyu (demis, în iunie 2005, din fruntea Agenţiei de Stat pentru Siguranţa Alimentară şi a Medicamentelor şi condamnat la moarte în mai 2007 pentru luare de mită şi neglijenţă în serviciu) a fost executat zilele trecute, după ce judecătorul a decis că recunoaşterea culpei