Revista Steaua de la Cluj ii dedica in ultimul ei numar, dublu, un amplu dosar omagial profesoarei italiene Rosa del Conte, care a implinit de cateva saptamani un veac de existenta. Este un superb si foarte civilizat gest de recunostinta fata de cea mai calificata cunoscatoare si traducatoare a poeziei lui Eminescu, din putinii specialisti straini pe care i-a avut si ii are literatura romana in strainatate. Cartea ei intitulata "Eminescu sau despre Absolut", pe care doar Marian Papahagi reusea sa o publice in traducere integrala in 1991, ramane o referinta inconturnabila in uriasa si derutanta exegeza despre ipotesteanul nostru. In vreme ce unii autohtoni incep sa-l snobeze pe Eminescu, pentru carente de postmodernism, La Signora Professoressa vine cu o intuitie geniala: ni-l plaseaza in adancul acelei uimiri ce reuseste sa tina, intr-un ragaz precar, timpul si intemporalitatea. Ea vede in aceasta "imobilitate estatica" eminesciana ceva din grandoarea gandirii presocratice care isi asociaza versul pentru a putea accepta efemerul. Ea vorbeste despre "nucleul emotiv al cantecului" care este una din cele mai vechi forme de cunoastere a sufletului. si plaseaza poetica eminesciana la originile decisive ale spiritului, la varsta gnozelor arhaice, in timpul imemorial al sintezei nedesfacute, la frontiera dintre Orientul Hindus, Europa Occidentala si cea Rasariteana.

Cand un comparatist de o asemenea anvergura ridica atat de sus prisma, razele soarelui se despica in cele mai pline curcubee. Unii straini au tocmai acest dar, de a ne citi, in carti si in comportamentul nostru zilnic, altcumva decat obisnuim. Trebuie sa-i indemnam s-o faca mai des, trebuie sa-i ascultam, sa ne gandim bine la ce spun. (In paranteza fie spus, bogata serie "Calatori straini despre tarile romane", publicata de o editura bucuresteana cu cateva decenii in urma, ar putea fi reluata si completata