Senatorul Nicolae Iorga (foto) a fost acuzat că a avut foarte multe deplasări în străinătate în timpul acestui mandat, lucru care l-a deranjat extrem de tare. „este adevărat că am avut multe deplasări în acest mandat, dar nimeni nu a văzut că în mandatul trecut nu am avut nicio deplasare în străinătate pe bani publici”, a spus senatorul.
Iorga a arătat că face parte din Comisia senatorială a egalităţii de şanse şi în această calitate s-a plimbat prin Statele Unite ale Americii, Portugalia, Letonia, dar este şi membru supleant al Adunării Parlamentare NATO, ceea ce a implicat obligativitatea deplasării sale de două ori la Kiev, la Varşovia, Berlin, Chişinău sau Roma. Mai mult, senatorul spune că ultima deplasare, cea de luna trecută, care a avut loc la Dubrovnic, s-a întrerupt mai repede decât trebuia. „Am fost acolo între 24 şi 26 iunie. Toată lumea a plecat pe 27, dar delegaţia noastră a trebuit să plece pe 26, că aşa făcuseră cei de la garaj programul şi ca să se mai economisească la diurne. În prima şedinţă a senatului de după vacanţa parlamentară, când vom prezenta raportul, o să le spun celor din conducere că nu a fost chiar în regulă să plecăm mai repede”, a arătat, ieri, Iorga. Mai mult, Iorga spune că era obligat să meargă în străinătate, deoarece titularul de la Adunarea Parlamentară NATO a renunţat să facă aceste deplasări, iar el, fiind membru supleant, trebuia să îl înlocuiască.
În afara deplasărilor amintite, senatorul braşovean s-a mai plimbat cu şeful său de partid, Corneliu Vadim Tudor, la Berlin, dar şi cu şeful său de cameră parlamentară, Nicolae Văcăroiu, în Berlin şi Chişinău. Senatorul Nicolae Iorga (foto) a fost acuzat că a avut foarte multe deplasări în străinătate în timpul acestui mandat, lucru care l-a deranjat extrem de tare. „este adevărat că am avut multe deplasări în acest mandat, dar nimeni nu a văzut că în mandatul trecut